X

Una dintre persoanele arestate în cadrul unei operaţiuni franco-elveţiene a fost plasat într-o clinică de psihiatrie în Franţa

Una dintre persoanele arestate marţi în cadrul unei operaţiuni franco-elveţiene a fost scos din custodia poliţiei şi plasat într-o clinică de psihiatrie în Franţa, a anunţat joi o sursă judiciară, informează agerpres .

Starea acestui om, arestat în Franţa, a fost considerată “incompatibilă cu menţinerea lui în custodia poliţiei”, a precizat această sursă.

Nouă persoane, majoritatea cunoscute serviciilor de informaţii, au fost arestate marţi în sudul Franţei şi lângă Paris. O a zecea persoană, o columbiancă în vârstă de 23 de ani, a fost arestată în Elveţia.

Citiți și : Accident feroviar în Italia. Un tren cu 200 de pasageri la bord a sărit de pe şine

Cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, aceste persoane participau la un grup de discuţie pe programul de mesagerie criptată Telegram, folosit de jihadişti, în care “făceau afirmaţii îngrijorătoare”, au subliniat marţi surse de informaţii apropiate anchetei.

Această operaţiune intervine în cadrul unei anchete judiciare deschise în Franţa la 19 iulie pentru fapte susceptibile a fi calificate drept “asociere teroristă criminală a unor răufăcători şi provocare directă la comiterea unui act de terorism printr-un mijloc de comunicare online cu publicul”.

Ministrul francez al afacerilor interne, Gerard Collomb, a precizat miercuri că printre aceste persoane figurează un “pretins imam”.

“Oameni care se proclamă imam, care înrolează un anumit număr de tineri, prin urmare trebuie să luptăm împotriva acestor fenomene şi să facem arestări înainte ca atentate să poată fi comise”, a adăugat el.

Tags: clinică de psihiatrieElvetiafranco-elveţienăfrantaGerard Collomboperaţiuniparissudul Franţei
Categorii: Diaspora