X

Personalul sanitar austriac va primi 25 de euro pentru fiecare doză de vaccin anti-COVID-19 administrată

Membrii personalului sanitar austriac vor primi câte 25 de euro pentru fiecare doză de vaccin anti-COVID-19 administrată, plus un bonus de 150 de euro pe oră dacă vor trebui să se deplaseze la cămine de bătrâni, relatează marţi agenţia APA, citată de EFE, potrivit agerpres.

Aceste sporuri au fost convenite între guvern şi asociaţiile medicilor. Finanţarea lor va fi asigurată de sistemul de asistenţă socială, astfel că măsura nu va presupune costuri pentru landurile federale, care trebuie să asigure distribuirea vaccinurilor.

Citește și : OMS nu caută în China vinovații pentru răspândirea coronavirusului

Campania de vaccinare este în Austria în prima etapă, în care se vaccinează personalul sanitar, pacienţii din grupele de risc şi rezidenţii din căminele pentru vârstnici.

Austria se află în prezent într-un al treilea lockdown decretat pentru a limita răspândirea coronavirusului, autorităţile nereuşind încă să frâneze ritmul îmbolnăvirilor. În ultimele şapte zile s-au înregistrat 163 de cazuri la 100.000 de locuitori, în timp ce numărul deceselor de la începutul pandemiei a ajuns la 6.819.

Citește și : UE grăbește lansarea noii generații de sateliți Galileo

Tags: Austriabătrânibonuscovid-19lockdown
Categorii: Diaspora