Peskov: China are tot dreptul să efectueze exerciţii militare în jurul Taiwanului

Publicat:

China are tot dreptul să răspundă la ceea ce a numit “provocări” repetate împotriva sa şi să efectueze exerciţii militare în jurul Taiwanului, a declarat luni Kremlinul, conform Reuters, potrivit agerpres

Beijingul a încheiat luni ultima din cele trei zile de exerciţii în jurul Taiwanului, care au inclus manevre aeriene şi de blocadă navală a insulei pe care China o vede ca parte a propriului teritoriu, lucru pe care guvernul Taiwanului îl contestă puternic.


Citește și: Taiwanul ‘condamnă energic manevrele provocatoare’ ale Chinei

Într-un apel telefonic cu jurnaliştii, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a spus că toată lumea ar trebui să respecte China şi acţiunile ei, care au loc conform dreptului internaţional.

“Într-o perioadă foarte scurtă de timp, dumneavoastră şi cu mine am fost martori la acţiuni repetate provocatoare faţă de Republica Populară Chineză”, a declarat Peskov.

“Şi, desigur, China are dreptul suveran să răspundă la aceste acţiuni provocatoare, inclusiv efectuând manevre militare în strictă conformitate cu legislaţia internaţională”, a adăugat el.

Peskov a sugerat de asemenea că Franţa, al cărei preşedinte Emmanuel Macron a vizitat China pentru discuţii săptămâna trecută, nu poate intermedia pacea în Ucraina în contextul în care Parisul este “implicat atât indirect, cât şi direct în acest conflict de partea Ucrainei”. “Prin urmare, este încă greu de imaginat un efort de mediere”, a spus el.

Citește și: Beijingul avertizează: Independenţa Taiwanului este incompatibilă cu pacea

În timpul vizitei sale în China, Macron i-a cerut liderului chinez Xi Jinping să se înţeleagă cu “Rusia pentru ca ea să îşi vină în fire” în privinţa Ucrainei, aminteşte Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.