Peskov: Este un lucru pozitiv că experţi AIEA au putut să inspecteze centrala nucleară Zaporojie

Publicat:

Este un lucru pozitiv că experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) au putut să inspecteze joi centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, chiar dacă este “prea devreme” pentru a evalua concluziile lor, a transmis vineri Kremlinul, potrivit AFP, potrivit agerpres

“General vorbind, considerăm ca pozitiv faptul că delegaţia a ajuns acolo şi a început să lucreze în ciuda unor dificultăţi şi probleme”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.


Citește și : Putin a obținut o victorie-șoc care ar putea distruge lumea liberă

“Este prea devreme pentru a face o evaluare (…). Echipa este în continuare la faţa locului, aşa că este încă prea devreme, însă cel mai important este ca misiunea să fie acolo”, a adăugat el.

Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, este ocupată din martie de forţele ruse din sudul Ucrainei.

Inspectarea ei joi de către o echipă a AIEA, din care a făcut parte şi şeful instituţiei, Rafael Grossi, a fost extrem de aşteptată, după săptămâni de bombardamente care au stârnit temeri în legătură cu o posibilă catastrofă nucleară.

Rusia, ale cărei forţe militare ocupă din martie centrala, şi Ucraina se acuză reciproc de aceste atacuri.

Unii membri ai misiunii AIEA au părăsit centrala joi seară, însă alţii au rămas la faţa locului.

Citește și : Israelienii au o părere mai bună despre Germania decât au germanii despre Israel (sondaj)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ucraina îşi extinde ofensiva în provincia rusă Kursk încercând să izoleze şi să ocupe districtul Gluşkovo

Ucraina îşi extinde ofensiva în provincia rusă Kursk încercând să izoleze şi să ocupe districtul Gluşkovo Armata ucraineană îşi extinde ofensiva în provincia rusă Kursk,...

De ce a lovit Ucraina regiunile Kursk și Belgorod, cele două ‘bijuterii’ rusești

De ce a lovit Ucraina regiunile Kursk și Belgorod, cele două 'bijuterii' rusești Două dintre cele mai importante regiuni ale Rusiei europene, aflate la doar...

După ofensiva ucraineană în Kursk, Moscova exclude negocierile de pace cu Kievul

După ofensiva ucraineană în Kursk, Moscova exclude negocierile de pace cu Kievul Un consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin a declarat luni că Rusia nu...

Ucraina a lovit şi avariat un al treilea pod în provincia Kursk

Ucraina a lovit şi avariat un al treilea pod în provincia Kursk Armata ucraineană a lovit şi avariat un al treilea pod peste râul Seim...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.