Peskov, în urma atacului de la Odesa: ‘Forţele armate ruse nu vizează ţintele civile’

Publicat:

”Forţele armate ruse nu vizează ţintele civile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în urma atacului de la Odesa, care s-a soldat cu moartea a douăzeci de persoane, inclusiv a doi copii, relatează The Guardia, scrie news.ro .  

Kremlinul a respins acuzaţiile potrivit cărora rachetele ruseşti ar fi vizat un bloc de apartamente din apropierea portului ucrainean Odesa de la Marea Neagră, vineri dimineaţa.


Citește și : Xi Jinping: ‘Nu există niciun motiv pentru a schimba’ principiul ‘o ţară, două sisteme’

”Aş dori să vă reamintesc cuvintele preşedintelui potrivit cărora forţele armate ruse nu vizează ţinte civile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă telefonică cu reporterii.

Anul trecut, Peskov a descris sugestiile conform cărora Rusia intenţionează să atace Ucraina ca fiind o invenţie ”surdă şi nefondată” a presei occidentale, iar înainte de invazia Rusiei lansată pe 24 februarie, Peskov a afirmat că trupele ruse care iau parte la exerciţiile militare din Belarus vor fi ”retrase” la bazele lor permanente” după încheierea acestora.

Citește și : SUA deplâng ‘erodarea autonomiei’ în Hong Kong, la 25 de ani de la retrocedare

În schimb, trupele au avansat în nordul Ucrainei începând cu 24 februarie, într-o aparentă încercare de a cuceri Kievul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Atacuri masive asupra Ucrainei: Peste 80 de ținte aeriene identificate

Atacuri masive asupra Ucrainei: Peste 80 de ținte aeriene identificate În noaptea și dimineața zilei de 7 octombrie, Forțele Aeriene ale Ucrainei au raportat că...

Carne de tun! Rusia pierde tot mai mulți militari pe frontul din Ucraina

Carne de tun! Rusia pierde tot mai mulți militari pe frontul din Ucraina Până în prezent, cea mai sângeroasă lună pentru armata rusă a fost...

Ucraina a lovit cel mai mare terminal petrolier din Crimeea

Ucraina a lovit cel mai mare terminal petrolier din Crimeea Armata ucraineană a afirmat luni că a lovit în timpul nopţii "cel mai mare terminal...

Moldova va avea 16 secţii de votare în România

Moldova va avea 16 secţii de votare în România Autoritățile din Republica Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.