Peskov: Relatarea ce susţine că generalul Surovikin cunoştea planurile lui Prigojin este o speculaţie

Publicat:

Relatarea cotidianului american The New York Times, care susţine că generalul rus Serghei Surovikin avea cunoştinţă despre planurile de rebeliune ale liderului grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, face parte din seria de bârfe şi speculaţii după această rebeliune, a reacţionat miercuri preşedinţia rusă, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, potrivit agerpres.

“Vor fi multe speculaţii, bârfe şi aşa mai departe în jurul acestor evenimente. Cred că acesta este un astfel de exemplu”, a declarat la conferinţa sa de presă zilnică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.


Citește și : Un general rus ar fi ştiut dinainte de planurile lui Prigojin

Generalul Serghei Surovikin a fost comandantul principal al companiei militare ruse în Ucraina până în luna ianuarie, când a fost înlocuit de însuşi şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, iar de atunci este secundul acestuia.

Potrivit publicaţiei The New York Times, care afirmă că citează surse din serviciile secrete americane, generalul Surovikin, şi probabil şi alţi generali ruşi de rang înalt, ar fi ştiut despre intenţia lui Prigojin de a lansa o rebeliune contra conducerii militare ruse, dar nu a raportat mai departe.

Totuşi, publicaţia americană admite că aceasta ar putea fi o informaţie falsă lansată de oficiali americani în scop diversionist pentru a încerca să provoace destituirea lui Surovikin, văzut drept un ofiţer mai competent şi mai exigent în comparaţie cu alţi comandanţi ai armatei ruse.

De altfel şi Prigojin, care a lansat rebeliunea pentru a-i înlătura pe ministrul apărării Serghei Şoigu şi pe generalul Valeri Gherasimov, pe care-i consideră responsabili pentru eşecurile armatei ruse în războiul pornit contra Ucrainei, a avut numai cuvinte de laudă la adresa generalului Surovikin.

Citește și : Ocean Viking a salvat 86 de migranţi în Marea Mediterană

După ce Prigojin a pornit vineri noaptea cu luptătorii săi un “Marş al Dreptăţii” către Moscova, în cele din urmă abandonat după o înţelegere mediată de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, generalul Surovikin a lansat un apel la încetarea rebeliunii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.