Pesta porcină:Gardul ridicat de Bulgaria la graniţa cu România provoacă demisia şefului agenţiei forestiere pentru un conflict de interese

Publicat:

Ministerul bulgar al Agriculturii a realizat în numai patru săptămâni mare parte din gardul pe care a decis să-l amplaseze la graniţa cu România pentru a preveni răspândirea pestei porcine africane în Bulgaria, dar acest gard a condus la demisia şefului agenţiei forestiere bulgare, Grigor Gogov, în urma unor acuzaţii privind un conflict de interese legat de acest proiect, relatează portalul balkan.eu, scrie agerpres.

Demisia responsabilului menţionat a fost anunţată vineri de Ministerul bulgar al Agriculturii, în urma relatărilor conform cărora membri ai familiei sale au fost implicaţi în contractul de achiziţii publice pentru furnizarea stâlpilor folosiţi la construcţia gardului.


Citește și : Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi îi avertizează pe politicienii italieni să evite limbajul „agresiv” care ar putea instiga la rasism

Ministerul bulgar confirmă că au fost identificate neregularităţi şi că au existat de asemenea sesizări legate de acest caz transmise comisiei anticorupţie recent create.

Anunţul demisiei şefului agenţiei forestiere survine în aceeaşi zi în care vicepremierul bulgar Tomislav Doncev a condus o şedinţă a Consiliului Naţional Epizootic, la care au fost discutate măsuri de prevenire a răspândirii pestei porcine şi a pestei micilor rumegătoare, website-ul balkan.eu amintind de extinderea pestei porcine în România vecină.

Printre măsurile deja luate de guvernul de la Sofia se numără şi crearea unui cordon sanitar de circa 20 de kilometri în jurul complexelor industriale de creştere a porcilor.

Citește și : Rusia va continua consolidarea capacităţilor militare, pentru apărarea propriei suveranităţi şi a aliaţilor (Putin)

Autorităţile bulgare au adresat de asemenea un apel tuturor crescătorilor de porci din zonele afectate de pesta porcină africană să sacrifice în mod voluntar porcii, primind în schimb compensaţii de la stat, iar dacă vor refuza, atunci serviciile veterinare vor sacrifica ele porcii, fără ca în acest caz să se mai acorde compensaţii băneşti.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.