Peste 1.000 de civili au fost uciși în nordul Siriei în ultimele patru luni (ONU)

Publicat:

Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a anunțat că instituția pe care o conduce are informații potrivit cărora peste 1.000 de civili au fost uciși în nordul Siriei în ultimele patru luni, majoritatea în urma unor atacuri ale forțelor pro-Assad, informează Al Jazeera, scrie mediafax.

Astfel, Bachelet a informat miercuri că 1.089 de civili au fost uciși în Siria în perioada 29 aprilie – 29 august. Dintre aceștia, 304 erau copii.


Citește și : Iranul dă un răgaz Uniunii Europene pentru salvarea acordului nuclear

Ea a adăugat că 1.031 dintre aceste decese sunt imputabile forțelor guvernamentale și aliaților acestora în provinciile Idlib și Hama, iar alte 58 au fost cauzate de „actori non-statali”.

Provincia Idlib, aflată la granița cu Turcia, este ultimul bastion al rebelilor din Siria. În luna aprilie, forțele guvernamentale siriene, sprijinite de Rusia, au început o ofensivă militară în regiune pentru a captura această regiune strategică a țării.

Declarațiile lui Bachelet vin la doar câteva ore după publicarea unui raport al organizației Salvați Copiii, potrivit căruia peste jumătate dintre copiii din Idlib nu vor putea să meargă la școală anul acesta din cauza luptelor dintre rebeli și forțele guvernamentale. Potrivit raportului, 87 de școli au fost distruse și sute au fost serios avariate din cauza conflictului.

Rusia a intervenit în conflictul din Siria în sprijinul președintelui Bashar al Assad, în timp ce Turcia le oferă sprijin rebelilor din Idlib. Cele două state au sprijinit semnarea unui acord de încetare a focului în această regiune. Acordul a fost semnat în septembrie 2018, însă a fost încălcat în repetate rânduri în ultimele luni.

Citește și : Ciocnire evitată în ultima clipă între un satelit ESA şi un altul aparţinând SpaceX

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.