X

Peste 1.000 de membri ai echipelor de intervenţie, mobilizaţi pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie în sudul Franţei

Peste 1.000 de pompieri şi membri ai echipelor de intervenţie au fost mobilizaţi pentru stingerea unui incendiu de mari dimensiuni care a izbucnit weekendul trecut în sudul Franţei, a anunţat duminică ministrul de Interne din această ţară, relatează DPA, potrivit agerpres

Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a precizat totodată că o aeronavă a pompierilor a fost trimisă la faţa locului, pentru a stinge incendiul produs într-o zonă împădurită situată între oraşele Narbonne şi Carcassonne.

Citește și : SUA vor continua raidurile aeriene în sprijinul trupelor afgane dacă talibanii nu-şi opresc ofensiva

Incendiul, declanşat sâmbătă, a distrus până în prezent vegetaţia aflată pe o suprafaţă de circa 8,5 kilometri pătraţi.

Potrivit presei franceze, nu au fost raportate persoane rănite. Incendiul a provocat însă pene majore de electricitate în Franţa, Spania şi Portugalia, cauzate de distrugeri ale liniilor electrice de înaltă tensiune.

Doar în Franţa au fost afectate peste 100.000 de locuinţe, potrivit operatorului de transport al energiei electrice RTE.

Cauzele care au provocat izbucnirea acestui incendiu nu sunt deocamdată cunoscute.

Citește și : SUA merg în direcția greșită în ce privește COVID-19, avertizează Fauci

Tags: frantaGérald Darmaninpompieriportugaliaspania
Categorii: Diaspora