Peste 1.000 de migranţi au încercat să intre în SUA după tragedia din Juarez

Publicat:

“Peste 1.000 de migranţi” au încercat să treacă miercuri graniţa dintre Mexic şi SUA, a anunţat poliţia de frontieră americană, precizând că aceştia vor fi expulzaţi, informează AFP, potrivit agerpres.

Migranţii au traversat pe jos frontiera între cele două ţări, plecând din Ciudad Juarez (nordul Mexicului), unde 39 de migranţi au murit în incendiul declanşat într-un centru de detenţie în noaptea de luni spre marţi, a constatat o echipă a agenţiei de presă franceză de partea mexicană.


Citeşte şi: Şapte persoane, între care un turc şi un bulgar, închise în Belgia cu privire la ‘posibile atentate teroriste’

Ei s-au predat apoi poliţiei de frontieră americane, care îi va “expulza”, a anunţat Anthony Good, un responsabil al patrulelor de frontieră pentru El Paso, oraş aflat de cealaltă parte a Juarez în Texas, pe Twitter.

Consulatul SUA la Ciudad Juarez a dezminţit “zvonurile privind deschiderea frontierei după tragedia din Ciudad Juarez”, care sunt “complet false”.

“Frontiera este închisă pentru imigraţia ilegală!”, a declarat consulatul american pe Twitter într-un mesaj în spaniolă intitulat “Nu te lăsa abuzat”.

Un zvon a circulat printre migranţi potrivit căruia SUA erau gata să-i primească pe unii dintre ei din raţiuni umanitare, a constatat corespondenta AFP la Ciudad Juarez.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a evocat în mod vag “o asistenţă medicală aici, în SUA”, pentru cei “răniţi”, după contacte cu “oficiali mexicani pe teren”.

În Mexic, ministrul pentru securitate, Rosa Icela Rodriguez, a mulţumit autorităţilor SUA “care efectiv şi-au oferit sprijinul”. “Dar dacă acesta a fost acceptat în acest moment, nu este foarte clar pentru mine”, a adăugat ea.

Rosa Icela Rodriguez a revizuit bilanţul incendiului care a izbucnit în noaptea de luni spre marţi, de la 38 la 39 de morţi.

De asemenea, ea a informat cu privire la 27 de răniţi, dintre care şase sunt în stare “extrem de gravă”.

Citeşte şi: Beijingul ameninţă Taiwanul, din cauza vizitei preşedintelui taiwanez în SUA – Black News

Autorităţile mexicane au anunţat miercuri declanşarea unei anchete pentru “omucidere”.

Opt presupuşi responsabili au fost identificaţi, suspectaţi că nu au făcut nimic pentru a-i salva pe migranţi, a subliniat Parchetul specializat în drepturile omului.

Migranţii incendiaseră saltele pentru că nu doreau să fie expulzaţi, potrivit autorităţilor mexicane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică Rusia va aştepta rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie din...

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress Comisia Europeană este pe punctul de a pune în aplicare tarife pentru...

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.