Peste 10.000 de oameni au protestat în Geneva – VIDEO

Publicat:

O demonstraţie împotriva rasismului a strâns marţi seară peste 10.000 de persoane în oraşul elveţian Geneva, care au protestat împotriva violenţei poliţiei şi a discriminării în Statele Unite, dar şi în Elveţia, informează dpa, potrivit agerpres.

Pentru a respecta distanţarea socială impusă de măsurile guvernamentale în cazul protestelor, pe fondul pandemiei noului coronavirus, participanţii au mărşăluit în grupuri de 300, a informat agenţia de ştiri elveţiană Keystone-SDA.


Citeşte şi: Austriacul care spiona pentru Rusia a fost ELIBERAT

Demonstranţii purtau pancarte pe care se putea citi sloganuri precum “Îmi pare rău că nu ne-am trezit mai devreme”, “Rasismul este, de asemenea, o pandemie” sau “Tăcerea albă este violenţă albă”.

Protestul de la Geneva a fost organizat în ziua înmormântării lui George Floyd, a cărui moarte în timpul arestării sale de către poliţia din oraşul american Minneapolis a stârnit o campanie globală împotriva violenţei rasiale la adresa oamenilor de culoare.

Citeşte şi: Mai mulţi lideri europeni cer o pregătire mai bună pentru următoarea pandemie

Manifestări similare au avut loc în alte oraşe elveţiene la sfârşitul săptămânii trecute.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldova va avea 16 secţii de votare în România

Moldova va avea 16 secţii de votare în România Autoritățile din Republica Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale...

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei Vești bune pentru șoferi. Amenda automată pentru lipsa rovinietei pe drumurile naționale ar putea dispărea....

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.