X

Peste 100 de migranţi ilegali au fost salvaţi de paza de coastă libiană

Paza de coastă libiană a salvat vineri 113 migranţi ilegali, inclusiv femei şi copii, în largul ţărmurilor vestice ale ţării, transmite agenţia Xinhua, scrie Agerpres.

Migranţii au fost salvaţi în largul ţărmurilor oraşului Khoms, situat la circa 120 km est de capitala Tripoli, potrivit site-ului Al-Wasat.

Citește și : Consiliul UE a aprobat măsuri pentru a garanta drepturile de securitate socială în cazul unui Brexit fără acord

Persoanele salvate sunt de diferite naţionalităţi africane şi printre ele se află 19 femei şi şase copii. Migranţii beneficiază de asistenţă umanitară şi au fost predaţi departamentului din Tripoli care se ocupă de imigraţia ilegală.

Din cauza insecurităţii şi a haosului ce au urmat după revolta care a dus la înlăturarea regimului lui Moammar Gaddafi, Libia a devenit un punct preferat de plecare pentru mii de migranţi ilegali care vor să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge pe ţărmurile Europei.

Citește și : Ministerul de Externe al Ucrainei reacţionează la declaraţiile unui înalt responsabil ungar, care a catalogat Legea educaţiei drept ‘semifascistă’

În adăposturile pentru migranţi din Libia se află mii de persoane care au fost salvate pe mare sau arestate de către serviciile de securitate libiene.

Tags: copiifemeiKhomspaza de coastătripoli
Categorii: Diaspora