X

Peste 100 de zboruri au fost anulate la Tokyo din cauza ninsorilor puternice

Ninsorile puternice care afectează Tokyo şi zonele învecinate au determinat suspendarea a peste 100 de zboruri interne, pe cele două aeroporturi care deservesc capitala Japoniei, relatează sâmbătă EFE, potrivit agerpres.

Până sâmbătă la prânz principalele două companii aeriene nipone, Japan Airlines şi All Nippon Airways (ANA), au suspendat peste 100 de zboruri ce trebuiau să plece de pe aeroporturile Narita şi Haneda.

Citește și : Pompeo a oferit Congresului SUA o informație recentă despre investigația privind uciderea lui Khashoggi (Departamentul de Stat)

Alte două companii low-cost, Jetstar şi Vanilla, au suspendat aproape 40 de zboruri interne cu plecarea din Narita spre destinaţii precum Chubu (centrul ţării) sau Shin Chitose în Hokkaido (nord).

Agenţia Japoneză de Meteorologie (JMA) prognozează că ninsorile vor aşterne la Tokyo un strat de aproape 5 centimetri până la primele ore ale zilei de duminică.

Pe aeroportul Narita, operatorii s-au văzut obligaţi să închidă şi să redeschidă de mai multe ori pistele ca urmare stratului de zăpadă care în prefectura Chiba (la est de Tokyo), unde se află aerodromul, depăşeşte deja 2 centimetri, potrivit agenţiei de ştiri Kyodo.

Ninsorile abundente, puţin obişnuite la Tokyo şi în împrejurimi, blochează grav transportul în regiunea capitalei, cu o populaţie de 35 de milioane de persoane. JMA a cerut prudenţă conducătorilor auto, deşi deocamdată nu s-a raportat niciun accident de trafic.

Citește și : Majoritatea țărilor membre UE sunt de acord cu reformele privind drepturile de autor

Ninsorile sunt provocate de un front de aer rece care afectează în prezent estul şi nordul ţării, mai ales insula Hokkaido, unde temperaturile în unele locuri au scăzut chiar până la minus 30 de grade Celsius.

Tags: All Nippon AirwaysJapan AirlinesNinsoritokyozboruri
Categorii: Știrile zilei