X

Peste 134 de persoane au fost ucise în nordul Siriei în ultimele zile(ONU)

Peste 134 de persoane au fost ucise în partea de nord a Siriei în ultimele zile, mare parte dintre acestea fiind copii, au declarat mai mulți reprezentanți ai Organizației Națiunilor Unite, relatează publicația Associated Press, potrivit  agerpres.

Farhan Haq, unul dintre purtătorii de cuvânt ai ONU a declarat luni că cel puțin 59 de civili, printre care și 17 copii, au fost uciși în urma exploziei unui depozit de armament dintr-o zonă rezidențială a orașului Sarmada din Siria.

Citește și : Trump ripostează la criticile fostei sale consiliere: „Era rea, dar nu deşteaptă”

Autoritățile siriene au anunțat că bilanțul final al exploziei este de 67 de morți.

Reprezentanții Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului au anunțat că 69 de persoane au murit în urma exploziei, printre care 17 copii. Conform acestora, 52 de victime erau civili, iar restul militanți.

De asemenea, Haq a anunțat că cel puțin 28 de copii au fost uciși în ultimele 36 de ore în alte incidente de pe teritoriul Siriei.

Trei facilități ale UNICEF au fost atacate în ultimele două zile, două dintre acestea fiind scoase din funcțiune.

Citește și : Human Rights Watch cere Egiptului să se facă dreptate victimelor unui atac din 2013

Tags: armamentciviliFarhan HaqONUSarmadasiria
Categorii: Sinteze