
Rusia a suferit peste 1,4 milioane de victime militare de la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina, potrivit unei estimări prezentate de un înalt oficial NATO. Alianța apreciază însă că, în ciuda pierderilor uriașe și a problemelor economice tot mai evidente, Kremlinul nu și-a schimbat obiectivele strategice în război.
Oficialul NATO, citat de European Pravda, a declarat că liderul rus Vladimir Putin rămâne hotărât să continue conflictul și să urmărească aceleași obiective militare și politice pe care le-a avut de la începutul invaziei, potrivit stiripesurse.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Potrivit estimării NATO, Rusia a înregistrat între 1,3 și 1,45 milioane de victime totale de război, dintre care aproximativ 500.000 ar reprezenta militari uciși.
În același timp, Alianța observă că ritmul avansului rusesc s-a redus comparativ cu perioadele anterioare ale conflictului.
„Deși Rusia a menținut inițiativa pe câmpul de luptă în acest an, câștigurile sale au fost mult mai puțin constante. În plus, nu vedem indicii privind schimbări majore ale ritmului operațiunilor sau o ofensivă rusă de amploare iminentă, din cauza eficienței reduse a forțelor de pe front”, a declarat oficialul NATO.
Potrivit evaluării Alianței, armata rusă continuă să desfășoare operațiuni de mare intensitate de-a lungul întregii linii a frontului, însă cele mai importante eforturi sunt concentrate în zona Pokrovsk.
Forțele ruse încearcă să își consolideze câștigurile teritoriale și să avanseze spre orașul Dobropillia, unul dintre obiectivele importante din regiunea Donețk.
NATO consideră că această direcție rămâne una dintre prioritățile Moscovei în actuala fază a războiului.
Un alt punct critic este orașul Konstantinovka, unde Rusia încearcă să obțină controlul complet asupra localității.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
Potrivit oficialului NATO, Alianța se așteaptă ca luptele urbane să continue în interiorul orașului în perioada următoare. În același timp, aprovizionarea forțelor ucrainene devine tot mai dificilă din cauza atacurilor cu drone rusești asupra rutelor logistice.
„Ne așteptăm ca luptele urbane să continue în centrul orașului în viitorul apropiat, iar capacitatea Ucrainei de a-și aproviziona trupele este grav amenințată de drone”, a spus reprezentantul NATO.
Pe frontul din Zaporojie, NATO apreciază că progresele armatei ruse rămân minime, în ciuda încercărilor repetate de a avansa.
This post was last modified on 18/06/2026 17:05 17:05