
În ultima săptămână, echipele de asistență medicală urgentă au efectuat 15032 de intervenții. Din numărul total de pacienți, 2062 au fost copii, transmite MOLDPRES.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, în topul solicitărilor deservite continuă să predomine cele cauzate de urgențele cardiovasculare – 3975 solicitări, inclusiv 69 de pacienți cu sindrom coronarian acut, urmate de urgențe respiratorii – 2434 solicitări, și urgențe neurologice – 1998 solicitări, inclusiv 228 de accidente vasculare cerebrale.
Citește și: Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece
Pe parcursul săptămânii trecute, echipele de pe ambulanță au intervenit la 1167 de apeluri pe motivul diverselor urgențe traumatologice.
La Serviciul de urgență au fost înregistrate 50 de solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții fizici, chimici și de mediu: printre care 24 persoane care au suferit combustii, 19 mușcături/înșepături de animale/insecte, șase cu hipotermii și o persoană electrocutată.
Totodată, medicii au acordat primul ajutor medical la 13 persoane care s-au intoxicat cu medicamente, opt cu monoxid de carbon, șapte cu alcool și o persoană cu droguri.
Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul
This post was last modified on 24/03/2025 17:03 17:03