Potrivit studiului, procentul reprezintă circa 65 de mii din cei 414 mii de copii cu vârste între 5 și 17 ani, vizați în cercetare. Fenomenul este mai frecvent în mediul rural și în rândul copiilor mai mici.
Citeşte şi: Toată Moldova sărbătorește Ziua Internațională a Muncii – Stiripesurse.md
În total, nouă din zece copii sunt implicați, pe lângă școală, în activități casnice, agricole sau voluntare, pe lângă frecventarea școlii. Cea mai răspândită formă de implicare este munca în gospodărie. Aproape 94% dintre copii fac treburi casnice în afara orelor de școală.
În același timp, munca remunerată este foarte puțin întâlnită. Doar 1,6% dintre copii au o activitate plătită, restul formelor de muncă fiind neplătite și realizate în familie sau comunitate. Totodată, 27,9% dintre copii participă la activități de voluntariat, fie în comunitate, fie prin ajutor oferit altor gospodării.
În medie, copiii petrec circa 10 ore pe săptămână în activități legate de muncă. Majoritatea timpului e alocat treburilor casnice, apoi urmează activitățile recompensate și cele de voluntariat. De asemenea, cercetarea evidențiază că copiii din mediul rural sunt de aproape trei ori mai expuși la muncă decât cei din orașe.

