Peste 150 de jihadiști din Siria au fost transferați în Irak

Publicat:

Forţele democratice siriene (FDS), susţinute de SUA, au predat joi autorităţilor irakiene peste 150 de luptători ai Statului Islamic, în majoritate irakieni, dar şi străini, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Transferul, primul de acest gen, a avut loc în baza unui acord care prevede în total predarea a 502 combatanţi ai SI.


Citește și: Cel puțin 70 de oameni au murit într-un incendiu produs în capitala Bangladeshului – FOTO/VIDEO

Primarul oraşului de frontieră Al-Qaim, Ahmed Al Mahallawi, a menţionat că au fost transferate de asemenea familiile unor luptători.

“Joi dimineaţa devreme, zece camioane încărcate cu luptători ai SI şi familiile lor au fost predate armatei irakiene de către forţele FDS”, a precizat el.

Citește și: Deși favorit în sondaje, Netanyahu este amenințat de o alianță electorală puternică

În paralel, în estul Siriei forţele coaliţiei susţinute de SUA pregăteau joi un atac asupra satului Baghouz, considerat ultima redută a SI şi de unde trebuie evacuaţi în prealabil ultimii civili. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.