Peste 2.000 de migranţi dorm în corturi pe străzile din nord-estul Parisului

Publicat:

Peste 2.000 de migranţi dorm în prezent în corturi pe străzile din nord-estul Parisului, un număr fără precedent din primăvară. Confruntate cu o astfel de situaţie, autorităţile franceze se pregătesc să creeze 1.200 de locuri de adăpost, informează vineri AFP, scrie agerpres.

În total 2.039 de persoane au fost înregistrate miercuri de către organizaţia pentru drepturile omului “France terre d’asile” (FTDA), între care peste 800 de imigranţi în zona staţiei de metrou “Porte de la Chapelle”, unde corturi au fost instalate sub autostrada A1 şi în apropierea şoselei de centură.


Citește și : Captură record de droguri în 2018 în portul belgian Anvers. Zeci de tone de cocaină au fost confiscate

Aceasta este o creştere importantă faţă de miercurea precedentă, când asociaţia a înregistrat 1.728 de persoane în aceleaşi tabere de corturi, luând ca referinţă de calcul doi oameni în cort.

Există şi alte tabere de corturi, mult mai mici şi mai insalubre, la Saint-Denis sau în zona altor două staţii de metrou, unde migranţi sudanezi şi-au aşezat corturile în mijlocul traficului, într-o intersecţie acoperită cu deşeuri şi moloz.

Prefectura a subliniat că regiunea l’Ile-de-France a înregistrat o “creştere cu 45% a numărului de solicitanţi de azil” în 2018 faţă de “20% la nivel naţional”, fapt ce a condus la “suprasaturarea centrelor de cazare pentru migranţi”.

“În faţa acestei realităţi, guvernul va extinde în următoarele zile capacităţile de cazare a solicitanţilor de azi. Astfel, 1.200 de locuri de adăpost pentru migranţi vor fi înfiinţate foarte curând în Ile-de-France cu sprijinul Ministerului de Coeziune a teritoriilor”, a afirmat prefectul Michel Cadot.

Citește și : Rusia va face totul pentru destrămarea Ucrainei, acuză Kievul

Într-o scrisoare adresată preşedintelui Emmanuel Macron şi prefectului Cadot, transmisă AFP vineri, Laurent Russier, primarul comunist al Saint-Denis, o suburbie din nordul Parisului, a propus ca în acest scop să fie pus la dispoziţie un centru municipal de vacanţă şi a solicitat adăpost “necondiţionat” pentru migranţi “indiferent de statutul lor administrativ”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.