X

Peste 2.000 de noi cazuri de coronavirus în Regatul Unit şi 134 noi decese

Regatul Unit a ajuns marţi la 37.048 decese provocate de noul coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 134 noi decese, timp în care au fost confirmate 2.004 noi cazuri de COVID-19, a anunţat Ministerul britanic al Sănătăţii, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres.

Guvernul condus de Boris Johnson îşi menţine planul de a redeschide începând de luni, 1 iunie, şcolile şi pieţele în aer liber în Anglia şi a celorlalte centre comerciale neesenţiale începând din 15 iunie.

Citește și : Preşedintele Chinei cere creşterea stadiului de pregătire pentru misiuni militare

În acest timp, ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, a spus la o conferinţă de presă că medicamentul antiviral Remdesivir ”este probabil cel mai mare pas în tratamentul împotriva coronavirusului”.

Pe de altă parte, premierul Johnson se află sub o puternică presiune pentru a-l demite pe consilierul său principal, Dominic Cummings, care a încălcat restricţiile antiepidemice efectuând două deplasări în afara Londrei.

Tags: AngliaBoris Johnsoncoronaviruscovid-19Dominic Cummings
Categorii: Diaspora