Peste 20 de sancțiuni în sumă totală de 437.000 de lei posturilor TV afiliate lui Plahotniuc

Publicat:

Consiliul Audiovizualului (CA) a aplicat peste 20 de sancțiuni în sumă totală de 437.000 de lei posturilor Prime, Canal 2, Canal 3, Publika TV, Mega TV, Canal 5 și Familia, controlate direct sau afiliate fostului lider a Partidului Democrat Vlad Plahotniuc.

Potrivit Consiliului Audiovizualului, televiziunile nu au respectat prevederile cu privire la programele locale şi au avut 0% de producție proprie în primă difuzare, în perioada supusă controlului.


Citește și : Șeful Termoelectrica, despre faptul că ar fi omul Kremlinului: Mă face puțin să zâmbesc

Nu mai produc programe locale

„Prime urma să realizeze 56 ore de produs local, dar a avut 51 ore 42 min. 25 sec. de programe locale, dintre care 8 ore 49 min. au fost autopromovare. Din acestea, 28 ore de emisie trebuiau să fie în primă difuzare, însă postul a difuzat puțin peste 1 oră. În orele de maximă audiență, a dat cu aproape 12 ore mai puține programe decât ar fi trebuit. Suma sancțiunilor a fost de 35.000 de lei”, a decis Consiliul.

“Publika TV a realizat cu aproape 44 de ore mai puține programe locale decât prevede legislația. Postul a dat doar 12 ore 24 min. 17 sec. de produs local, 4 ore 17 min. fiind autopromovare. Cota programelor locale difuzate în orele de maximă audiență a fost cu aproape 78,5% mai mică comparativ cu cea prevăzută. Programele „Vorbește Moldova”, „Doctorii” și „Время Правды” nu au fost calculate la producție locală, fiindcă au fost transmise în primă difuzare de Prime. Sancțiunile s-au ridicat la 40.000 de lei”, precizează CA.

Consiliul a constat că postul Canal 2 a difuzat cel mai mare volum de autopromovare – aproape 14 ore 30 min din totalul de 49 ore 03 min. 39 sec. de programe locale. “Programele în limba română au avut ponderea de 38 ore 52 min. 44 sec. În orele de maximă audiență au fost cu peste 13 ore 30 min. mai puține programe decât prevede legea. Suma sancțiunilor aplicate a fost de 66.000 de lei”, precizează CA.

“Canal 3 a realizat cu peste 46% mai puține programe locale, doar 30 ore 10 min. 02 sec., dintre care 7 ore 32 min. au fost autopromovare.

În limba română a prezentat aproximativ 17 ore 48 min. În orele de maximă audiență a avut cu peste 53,5% mai puține programe decât ar fi trebuit să difuzeze. Sancțiunile au fost de 94.000 de lei”, spune CA.

În martie 2023, Telestar Media SRL, fondatorul Canal 2 şi  Canal 3, a fost sancționat repetat pentru încălcări similare.

Redifuzau emisiuni de la alte posturi

Potrivit Consiliului, “Canal 5 a avut, în orele de maximă audiență, cu peste 61% mai puțin produs local. În schimb a avut peste 13 ore 44 min. de autopromovare, din totalul de 31 ore 39 min. de producție locală. În limba română a difuzat cu aproximativ 5 ore mai puține programe decât urma. Astfel, sancțiunile au însumat 65.000 de lei”.

În decembrie 2022, Media Content Distribution SRL, fondatorul Canal 5, a mai fost sancționat pentru nerespectarea prevederilor art. 4 din Codul serviciilor media audiovizuale.

Un alt post afiliat grupului controlat de Plahotniuc, Mega TV a difuzat 39 ore 25 min. 51 sec. de programe locale, 9 ore 53 min. fiind autopromovare, cu aproape 17 ore mai puțin decât trebuia.

“În orele de maximă audiență a dat cu aproximativ 9 ore 24 min. mai puține programe decât urma să difuzeze. Și în limba română a avut insuficiente programe. Programele „Jurnal de sănătate” realizat de furnizorul Telestar Media și difuzat la Canal 2 și programul „100 de Moldoveni au zis” realizat de General Media Group Corp SRL, difuzat la Prime, nu au fost calculate la produs local. Suma amenzilor aplicată azi de CA a fost de 47.000 de lei”, menţionează CA.

În decembrie 2022, Real Radio SRL, fondatorul serviciului de televiziune Mega TV, a fost sancționat cu 42.000 de lei pentru încălcări similare.

Citește și : LOVITURĂ de TEATRU! Un general ucrainean a fost condamnat pentru înaltă trădare

Postul Familia a realizat cu peste 8 ore mai puține programe locale, în total 47 ore 40 min. 27 sec. dintre care peste 11 ore au fost autopromovare. În același timp, postul a avut cu aproximativ 3 ore mai puține programe în orele de maximă audiență. Programele „Vorbe bune cu Lilu” realizat de furnizorul Telestar Media și difuzat la Canal 2 și programul „Roata Norocului” realizat de General Media Group Corp SRL, difuzat la Prime, nu au fost calculate la produs local. Amenzile au constituit 90.000 de lei, potrivit CA.

Televiziunile lui Plahotniuc au ajuns în faliment

Potrivit Newsmaker, reprezentanții televiziunilor – în special General Media Group Corp care deține Prime și Publika TV, precum și Real Radio care deține Mega și Familia – au spus că posturile au probleme tehnice din cauza faptului că General Media Group Production a declarat faliment. La ședință, reprezentanții CA au menționat că, în cazul dificultăților, televiziunile puteau solicita suspendarea temporară a activității, dar nu au făcut acest lucru.

De notat că în procedură de insolvenţă se află şi compania Telestar Media SRL, fondatoare a posturilor Canal 2 şi Canal 3.

Toate aceste companii se confruntă cu probleme financiare majore, iar personalul deja de câteva luni nu mai lucrează.

În ultima perioadă se vehiculează că în clădirile de pe strada Ghioceilor 1, unde anterior se afla tot holdingul TV controlat de Vladimir Plahotniuc se vor muta televiziunile controlate de fugarul Ilan Șor:  Primul în Moldova și Orizont TV.

Clădirile sunt deţinute de compania Finpar Invest, dar pe ele este aplicat sechestru la cererea CNA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BIOGRAFIE – Keir Starmer: cine este noul premier al Marii Britanii şi ce promite?

BIOGRAFIE - Keir Starmer: cine este noul premier al Marii Britanii şi ce promite? Când Keir Starmer a fost ales să conducă Partidul Laburist din...

Serviciul Vamal implementează un nou sistem computerizat de tranzit

Serviciul Vamal implementează un nou sistem computerizat de tranzit Serviciul Vamal a anunțat că au avut loc primele două operațiuni de tranzit în cadrul Noului...

Fundașul Hector Crecesco a semnat cu Feyenoord Rotterdam

Fundașul Hector Crecesco a semnat cu Feyenoord Rotterdam Un moldovean va juca în una dintre cele mai bune academii de fotbal olandeze. Este vorba de...

Încă doi preoți au părăsit Mitropolia Moldovei

Încă doi preoți au părăsit Mitropolia Moldovei Doi preoți au fost opriți din a oficia slujbe religioase, începând cu data de 5 iulie curent, anunță...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.