Asociaţia obştească EcoContact, în parteneriat cu Ministerul Mediului, a desfășurat, în perioada octombrie–noiembrie 2025, un program amplu de instruire juridico-administrativă pentru autoritățile publice locale din 11 raioane, în cadrul proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat cu sprijinul Suediei, transmite MOLDPRES.
Programul a reunit 206 funcționari locali – 100 bărbați și 106 femei – din raioanele Anenii Noi, Bălți, Cahul, Călărași, Căușeni, Edineț, Fălești, Hâncești, Ialoveni, Râșcani și Ștefan Vodă. Printre participanți s-au numărat secretari ai consiliilor locale, juriști, funcționari responsabili de mediu și membri ai comisiilor administrative. Instruirile au fost livrate de consultanți juridici specializați ai EcoContact, cu expertiză în aplicarea legislației contravenționale de mediu.
Citește și: Premierul vorbeşte despre camionul cu arme găsit la graniţă
„Atelierele au abordat procedurile contravenționale de la sesizare până la decizie, incluzând înregistrarea sesizărilor, verificarea competenței, constituirea și verificarea dosarului minimal, administrarea probelor, citarea părților, organizarea ședințelor în contradictoriu și redactarea hotărârilor motivate. Participanții au lucrat cu modele de acte tipizate, liste precompletate și „Îndrumarul pentru constatarea contravențiilor de mediu”, primind materiale didactice și prezentări utilizate la instruiri, precum și certificate de participare la finalul atelierelor”, explică EcoContact.
Potrivit sursei citate, o atenție specială a fost acordată completării tabelelor și chestionarelor privind regulamentele locale de mediu – spații verzi, deșeuri, pășunat, fântâni și fond forestier. Pentru raioanele cu Platforme locale de mediu recent create (Anenii Noi, Călărași, Edineț și Râșcani), programul a inclus și o prezentare introductivă despre funcționarea acestora.
Prin conținutul său practic și structurat, programul a contribuit la consolidarea capacităților autorităților locale de a aplica corect legislația contravențională de mediu, la uniformizarea procedurilor la nivel teritorial și la dezvoltarea competențelor necesare gestionării eficiente a cazurilor contravenționale.












