Peste 200 de milioane de doze de vaccin rusesc Sputnik V vor fi produse în India

Publicat:

  Fondul suveran rus (RDIF) a anunţat vineri că a încheiat un acord cu un grup farmaceutic indian în vederea producerii a peste 200 de milioane de doze de vaccin rusesc împotriva COVID-19 Sputnik V, relatează AFP, potrivit agerpres

RDIF, care a finanţat parţial dezvoltarea vaccinului, a declarat că s-a asociat cu Stelis, o divizie a grupului farmaceutic Strides, pentru a produce începând din al treilea trimestru al anului 2021 “un minim de 200 de milioane de doze de Sputnik V, suficiente pentru a vaccina 100 de milioane de persoane”.


Citește și : China începe procesul celor doi spioni canadieni

Un acord anterior între RDIF şi grupul indian Hetero a fost încheiat în luna noiembrie, pentru producerea a peste 100 de milioane de doze de vaccin Sputnik V pe an.

Vaccinul rusesc, autorizat de aproximativ 50 de ţări din întreaga lume, nu este autorizat în India, unde au loc în prezent studii clinice, însă Moscova încearcă să diversifice sursele de producţie pentru vaccinul său, capacităţile sale fiind încă relativ limitate în faţa cererii internaţionale.

“Cantităţile mari de vaccin produse împreună cu Stelis vor contribui la extinderea accesului la vaccin la nivel global”, a declarat directorul general al RDIF, Kirill Dmitriev.

Citește și : Preşedintele Germaniei îi decorează pe fondatorii BioNTech

Vaccinul Sputnik V a fost iniţial întâmpinat cu scepticism în străinătate, însă fiabilitatea sa a fost validată în februarie de revista ştiinţifică The Lancet.

Cererea sa de aprobare este în prezent examinată de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BCS vrea o comisie specială pentru identificarea măsurilor de depășire a crizei în agricultură

BCS vrea o comisie specială pentru identificarea măsurilor de depășire a crizei în agricultură Comuniștii și socialiștii solicită instituirea unei comisii parlamentare speciale pentru identificarea...

Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina

Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina în schimbul gazului furnizat de partea ucraineană,...

Proiectul R. Moldova la Mecanismul pentru Interconectarea Europei a fost acceptat

Proiectul R. Moldova la Mecanismul pentru Interconectarea Europei a fost acceptat Proiectul Republicii Moldova, care a fost depus împreună cu colegii din România și din...

Bani din fondul de urgență pentru susținerea populației pe timp de caniculă

Bani din fondul de urgență pentru susținerea populației pe timp de caniculă Guvernul a dispus alocarea banilor din Fondul de Urgență pentru susținerea populației...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.