Pe malul stâng al Nistrului se află peste 200 de persoane în privința cărora există decizii ale instanțelor de pe malul drept.
Citește și: Aplicații tactice la Ungheni. Poliția îndeamnă la calm
Potrivit NewsMaker.md, declarația a fost făcută de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, la Realitatea TV.
Întrebată cum se ajunge la acest fapt și când poliția este anunțată despre hotărârea judecătorească, ministra a răspuns: „Când este o decizie a instanței de judecată, aceasta se transmite poliției, dacă sentința este în absența inculpatului. Atunci, bineînțeles, durează ceva timp, și aceasta poate fi de la câteva ore până când se întreprind măsurile necesare de anunțare în căutare”.
În decembrie trecut, șefa statului Maia Sandu a cerut Guvernului să întreprindă măsuri legislative pentru a preveni eschivarea persoanelor condamnate de la executarea pedepsei.
Anterior, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, declara că poliția cunoaște locul aflării mai multor condamnați care se ascund de justiție, printre aceștia fiind Dmitri Constantinov, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan. Cu toate acestea, nu poate interveni în acele locații, reieșind din competența teritorială și riscurile la care pot fi supuși polițiștii.












