X

Peste 210 canadieni repatriaţi din Wuhan au sosit în Canada

Peste 210 canadieni repatriaţi din oraşul chinez Wuhan, epicentrul epidemiei de coronavirus, au ajuns vineri la o bază militară din Ontario, unde au fost imediat plasaţi în carantină timp de două săptămâni, relatează AFP, scrie agerpres.

Un prim avion, închiriat de guvernul canadian, a aterizat în zori la baza militară din Trenton situată la aproximativ 170 km nord-est de Toronto. Avionul transporta 174 de pasageri.

Citește și : SUA au deblocat 100 milioane de dolari pentru a ajuta China şi alte ţări în lupta împotriva noului coronavirus

O altă aeronavă, care transporta 39 de canadieni care au venit şi ei din oraşul Wuhan, a aterizat la Trenton, după-amiază, venind din Vancouver. Pasagerii au zburat de la Wuhan la Vancouver la bordul unui avion american.

Cei repatriaţi precum şi însoţitorii şi membrii echipajului vor rămâne la baza militară pentru o perioadă de 14 zile, perioada de incubaţie a coronavirusului.

“Din fericire, nimeni nu a prezentat niciun simptom în avion, aşa că nimeni nu a trebuit să fie debarcat în timpul alimentării la Vancouver”, a declarat ministrul canadian al Sănătăţii Patty Hajdu pentru CBC, după ce a sosit primul avionul cu pasageri.

Tags: carantinacoronavirusOntarioTrentonVancouverWuhan
Categorii: Știrile zilei