Peste 240 de migranţi dintr-o nouă tabără de refugiaţi de pe insula greacă Lesbos au fost contaminaţi cu noul tip de coronavirus

Publicat:

Peste 240 de solicitanţi de azil cazaţi într-o tabără provizorie construită în grabă săptămâna trecută pe insula greacă Lesbos, după incendiul care a distrus centrul pentru primirea de migranţi Moria, au fost contaminaţi cu noul tip de coronavirus, a anunţat luni agenţia sanitară publică Eody, informează AFP, potrivit agerpres.

“243 de noi infectări au fost descoperite” printre cele 7.000 de persoane care au fost testate acolo, a dezvăluit acest organism într-un comunicat.


Citește și : Negocierile de pace în Afganistan sunt în impas: Talibanii şi afganii sunt de acord că nu sunt de acord!

În schimb, testele efectuate asupra a 120 de poliţişti şi 40 de membri ai personalului prezenţi la faţa locului au ieşit negative, potrivit aceleiaşi surse.

Corturile din acest nou complex, care suferă, potrivit unora, de lipsă de locuri de dormit şi de instalaţii sanitare adecvate, îi găzduiesc deja pe majoritatea celor 12.700 de solicitanţi de azil lăsaţi fără adăpost în urma uriaşului incendiu care a distrus pe 8 septembrie tabăra Moria, aflată la câţiva kilometri distanţă, conform autorităţilor.

După ce au fost alungaţi de flăcări, aceştia au campat timp de mai multe zile pe marginea drumului, în clădiri abandonate, pe câmpuri şi chiar în cimitire.

Şase tineri solicitanţi de azil afgani sunt acuzaţi că s-ar fi aflat la originea acestui incendiu.

Taberele de migranţi şi de refugiaţi din Grecia sunt plasate în izolare de la mijlocul lui martie din cauza pandemiei de COVID-19, în timp ce restul ţării a revenit la normalitate la începutul lui mai.

Citește și : Navalnîi spune că a fost trimis în Germania GOL-PUŞCĂ şi cere autorităţilor ruse să-i restituie hainele: ‘Sunt urme de Noviciok!’

Între timp, trei migranţi minori au fost arestaţi după incendiul survenit duminică într-o altă tabără din Grecia, situată în insula Samos.

Ministrul grec pentru Migraţie, Notis Mitarachi, a declarat luni în faţa parlamentarilor că cei responsabili pentru incendiu “îşi vor ispăşi pedeapsa în Grecia, apoi vor fi expulzaţi”. De asemenea, el a promis că pe insula Lesbos va fi construită o nouă tabără de refugiaţi, “modernă şi sigură”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.