
Părinții a peste 250 de mii de copii au ridicat deja suportul unic de o mie de lei oferit de Guvern la început de an școlar, transmite Moldpres.md.
Citește și: Veniturile CFM ar fi crescut de trei ori
„Cetățenii continuă să ridice suportul financiar unic, în valoare de 1.000 lei, destinat elevilor din clasele a I-a – a IX-a. Până în prezent, conform datelor oficiale, peste 250.000 de copii au beneficiat deja de sprijinul de 1.000 lei, fiind ridicate circa 85% din plățile transferate în acest sens”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Resursele sunt direcționate pe cardul bancar al părintelui sau pot fi ridicate la oficiile poștale. Banii vor putea fi ridicați până la sfârșitul acestui an.
Ajutorul de 1 000 de lei este oferit pentru circa 297 de mii de copii la început de an școlar. Pentru acordarea acestuia, din bugetul de stat a fost alocată suma de 300 de milioane de lei.
This post was last modified on 10/09/2025 13:00 13:00