Peste 2,9 milioane de refugiați ucraineni au ajuns în Polonia de la începutul războiului

Peste 2,9 milioane de persoane din Ucraina au ajuns în Polonia de la începutul războiului, a anunțat duminică Poliția de Frontieră poloneză, conform BBC , informează mediafax.

Numărul persoanelor care au trecut granița în Polonia a scăzut semnificativ în ultimele săptămâni, iar numărul celor care au intrat în Ucraina a crescut.

Citește și : O treime din gazele exportate de Rusia spre UE riscă să fie pierdute din cauza războiului în Ucraina (directorul executiv al Naftogaz)

 

Sâmbătă, mai multe persoane au intrat în Ucraina dinspre Polonia (21.100) decât invers (15.100), a scris agenția pe Twitter.

În total, 847.000 de persoane au intrat în Ucraina dinspre Polonia de la începutul războiului.

La apogeul crizei refugiaților, pe 6 martie, 142.300 de persoane au fugit din Ucraina în Polonia. Înainte de război, numărul mediu zilnic de persoane care treceau granița din Ucraina în Polonia era de 16.800.

O parte dintre refugiați au părăsit deja Polonia. Prof. Maciej Duszczyk, cercetător în domeniul migrației de la Universitatea din Varșovia, estimează că au mai rămas în jur de 1,3-1,4 milioane de persoane.

Citește și : Evacuarea civililor din Mariupol, ‘perturbată’ de armata rusă (adjunctul primarului)

Mai mult de 900.000 de ucraineni au solicitat un număr de identitate național polonez.

This post was last modified on 24/04/2022 16:47 16:47

Tags: Maciej DuszczykPoloniarazboirefugiatiucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina