Peste 3.000 de deţinuţi vor fi amnistiaţi în Vietnam

Publicat:

Peste 3.000 de deţinuţi vor fi amnistiaţi în Vietnam cu ocazia marcării a 76 de ani de la proclamarea independenţei, a anunţat marţi regimul comunist, refuzând să precizeze dacă sunt vizaţi şi prizonieri politici, relatează AFP, potrivit agerpres.

Această amnistie reflectă “politică de clemenţă a partidului şi a statului”, au declarat autorităţile într-o conferinţă de presă, adăugând că este vorba de prima măsură de acest fel din ultimii patru ani.


Citește și : Armata USA a părăsit Afganistanul după un război de 20 de ani

Măsura vizează 3.026 de deţinuţi, condamnaţi în special în cazuri legate de droguri sau pentru corupţie. Pe listă figurează 21 de străini, între care zece chinezi, un american şi doi japonezi.

Autorităţile au refuzat să spună dacă printre cei graţiaţi se vor număra şi deţinuţi politici.

Regimul cu partid unic, care elimină orice disidenţă, şi-a înmulţit arestările şi condamnările în ultimii ani.

Peste 130 de prizonieri politici sunt în detenţie, conform unui raport al organizaţiei neguvernamentale Human Rights Watch din mai 2021. Numărul este mult subevaluat, susţine un alt ONG, însă bilanţul exact este imposibil de verificat în absenţa oricărei statistici oficiale.

“Nu există deţinuţi acuzaţi de delicte politice în Vietnam”, a declarat marţi ministrul adjunct al Securităţii Publice, Le Quoc Hung.

Toate media independente sunt interzise în această ţară, plasată pe poziţia 175 din 180 de state în clasamentul pe 2020 privind libertatea presei al organizaţiei Reporteri fără Frontiere.

Vietnamul a votat în 2018 un proiect de lege privind securitatea cibernetică ce limitează şi mai mult libertatea de expresie.

Citește și : Fauci îşi aminteşte de primele zile terifiante ale epidemiei de SIDA

Mai mulţi jurnalişti au fost arestaţi în ultimele luni, acuzaţi că au difuzat “informaţii false” ostile regimului pe reţelele de socializare.

Peste 100.000 de persoane sunt în prezent închise în Vietnam, conform datelor Ministerului Securităţii Publice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul Poluarea cu particule de microplastic (particule cu dimensiuni de la 5 milimetri până la...

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă Jens Lehmann a fost...

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni Uniunea Europeană examinează posibile soluții de oferire a unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni...

Dezinformarea TikTok îndepărtează femeile de pilula contraceptivă în Marea Britanie și riscă sarcini nedorite

Dezinformarea TikTok îndepărtează femeile de pilula contraceptivă în Marea Britanie și riscă sarcini nedorite Serviciul Național de Sănătate (NHS) a avertizat că un număr tot...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.