Peste 3.700 de americani au fost răpuși de coronavirus într-o singură zi

Publicat:

Statele Unite au înregistrat miercuri un bilanţ foarte grav de peste 3.700 de morţi şi 250.000 de cazuri de COVID-19 într-o singură zi, un dublu record de la începutul pandemiei, potrivit datelor raportate de universitatea americană Johns Hopkins, notează AFP, potrivit agerpres.

Ţara se confruntă de peste o lună cu o recrudescenţă spectaculoasă a pandemiei. De altfel, circa 113.000 de persoane sunt spitalizate în prezent din cauza coronavirusului, potrivit datelor ministerului american al sănătăţii. Şi în acest caz este vorba despre un record.


Citește și: Vicele american va fi vaccinat în public

SUA au deplâns de marţi până miercuri 3.784 de morţi, potrivit bilanţului realizat de AFP pe baza datelor raportate la ora locală 20.30 de universitatea din Baltimore.

A fost pentru a treia oară într-o săptămână când Statele Unite au depăşit pragul de 3.000 de morţi zilnice. Precedentul record de morţi în 24 de ore s-a înregistrat la sfârşitul lui aprilie, în punctul de maxim al primului val, care de fapt nu a scăzut în ţară.

De asemenea, recordurile de contaminări s-au înlănţuit de două săptămâni. Pragul de 200.000 cazuri cotidiene a fost depăşit de 11 ori în ultimele 14 zile.

Autorităţile sanitare americane se aşteptau la această explozie după călătoriile a milioane de americani cu ocazia Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei) în urmă cu trei săptămâni, în pofida apelurilor de a rămâne acasă. Experţii se tem că situaţia se va înrăutăţi şi mai mult cu ocazia sărbătorilor de la sfârşitul anului.

Imensa campanie de vaccinări care a fost lansată luni în Statele Unite, cu primele injecţii cu remediul Pfizer/BioNTech, nu va permite stăvilirea creşterii actuale, au avertizat ei, pentru că sunt necesare mai multe luni înainte ca o parte suficient de importantă a populaţiei să fie imunizată.

Citește și: Flavio Cotti, fostul preşedinte al Elveţiei, a murit de COVID

În faţa urgenţei situaţiei şi a temerilor legate de lipsa stocurilor de vaccinuri în lunile care vor urma, Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a decis miercuri să autorizeze utilizarea integrală a fiolelor de vaccin Pfizer, care în unele cazuri conţin mai mult de cele cinci doze prevăzute.

Guvernul american a achiziţionat oficial 100 de milioane de doze din acest vaccin, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.