Peste 30 de milioane de euro vor fi alocate pentru construcția liniei electrice Bălți-Suceava

30,8 milioane de euro vor fi alocate pentru construcția liniei electrice aeriene 400 kV Bălți-Suceava, precum și pentru reabilitarea rețelelor de transport al energiei electrice de pe teritoriul Republicii Moldova.

Guvernul a aprobat, în acest sens, ratificarea Amendamentului la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții privind interconectarea electrică Moldova – România, semnat la Chișinău, la 20 decembrie 2017. Anterior, acesta presupunea finanțarea construcției stației back-to-back din Vulcănești cu o capacitate de până la 600 MW, soluție care nu mai este fezabilă după sincronizarea cu sistemul energetic european, ENTSO-E, potrivit pulsmedia.md.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Astfel, mijloacele în sumă de 30,8 milioane de euro sunt realocate pentru construcția liniei electrice aeriene 400 kV Bălți-Suceava. Toate lucrările urmează să fie executate în baza studiilor de fezabilitate, care au demonstrat eficiența economică a proiectului.

Implementarea acestui proiect va contribui la consolidarea sistemului electroenergetic național, va crea premisele necesare pentru integrarea energiei regenerabile în rețelele naționale și va contribui la extinderea pieței energiei electrice la nivelul Uniunii Europene.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

 

This post was last modified on 24/06/2025 17:55 17:55

Tags: BalţiMoldovasuceava
Politică