Peste 30 de primari din țară au participat la sesiuni de instruire desfășurate la Budapesta

Peste 30 de primari din țară au participat la sesiuni de instruire desfășurate la Budapesta

Peste 30 de primari din Republica Moldova au participat în perioada 9-10 septembrie curent la sesiuni de instruire desfășurate la Budapesta, Ungaria, informează MOLDPRES.

Schimbul de experiență a fost organizat de Academia Diplomatică din Ungaria, în comun cu Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Ungariei, potrivit radiochisinau.md.
Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Agenda evenimentului a inclus subiecte de interes major precum: strategiile europene din domeniul „Servicii Publice”, tehnicile de negociere, oportunitățile de extindere și viitorul UE.

„Aceste instruiri reprezintă o oportunitate esențială pentru aprofundarea cunoștințelor de integrare europeană și oferă o viziune mai largă asupra dezvoltării comunităților locale”, a anunțat Biroul pentru Integrare Europeană.

Astfel, primarii au deprins tehnici europene de dezvoltare a localităților, aplicabile în comunități. Acțiunea a fost posibilă grație suportului partenerilor, GIZ Moldova.

Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

Citeşte şi: Solvabilitatea gospodăriilor ungare s-a prăbușit, atingând nivelul cel mai scăzut

This post was last modified on 11/09/2024 19:44 19:44

Tags: budapestaprimari
Politică