X

Peste 370.000 de oameni au murit de la începutul războiului civil din Siria

Peste 370.000 de persoane au murit de la începutul războiului din Siria care intră vineri în al nouălea an, conform unui bilanţ al Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP, potrivit agerpres.

Printre victime, 112.623 au fost civili, dintre care peste 21.000 de copii şi 13.000 de femei, conform acestei organizaţii neguvernamentale, care dispune de o vastă reţea de surse în întreaga Sirie.

Citește și: ATACURI extremiste în Noua Zeelandă! 49 de oameni au fost masacrați. Teroristul a transmis LIVE tot măcelul – VIDEO

Declanşat odată cu reprimarea sângeroasă de către regim a unor manifestaţii prodemocraţie paşnice, conflictul din Siria s-a transformat de-a lungul anilor într-un război complex, în care sunt implicate grupări rebele, mişcări jihadiste şi puteri străine pe un teritoriu din ce în ce mai fragmentat.

Aproximativ 125.000 de soldaţi ai armatei siriene şi membri ai diverselor miliţii care s-au aliat cu aceasta au fost ucişi, conform noului bilanţ al OSDO. De cealaltă parte, 67.000 de combatanţi ai altor forţe, în special rebeli şi luptători kurzi, au murit, a mai precizat OSDO.

Aproape 66.000 de jihadişti, în special ai grupării Stat Islamic (SI) şi ai grupării Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fosta ramură a Al-Qaeda în Siria, au fost de asemenea ucişi, conform aceleiaşi surse.

Conflictul a trimis de asemenea în exil milioane de sirieni. Iar ONG-urile denunţă în continuare violenţele şi încălcările asupra drepturilor omului comise de regim, acuzat de atacuri chimice mortale, dar şi de acte de tortură şi arestări arbitrare.

În total, circa 13 milioane de sirieni au fost strămutaţi sau s-au refugiat în alte ţări.

Precedentul bilanţ stabilit în septembrie de OSDO vorbea de peste 360.000 de morţi.

În ultimii ani, regimul lui Bashar al-Assad a reuşit să recucerească numeroase zone pe care le pierduse în faţa rebelilor şi jihadiştilor, cu sprijinul principalilor aliaţi, Rusia şi Iran, dar o treime din teritoriu este în continuare în afara controlului său.

Războiul a cauza pagube masive de infrastructură şi a distrus mai multe sectoare cruciale pentru economie, printre care şi cel petrolier.

Vezi și: Israelul atacă pozițiile Hamas din Fâșia Gaza – VIDEO

Distrugerilor sunt estimate la 400 de miliarde de dolari (353 de miliarde de euro).

Duminică, preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat că ţara sa este supusă unui “asediu economic” din cauza sancţiunilor internaţionale impuse regimului său de la începutul războiului.

Izolat total pe plan diplomatic începând din 2011, regimul sirian a început de ceva timp o revenire timidă pe scena regională, prin anunţul recent făcut de Emiratele Arabe Unite şi Bahrain că îşi vor redeschide ambasadele de la Damasc. 

Tags: Al-Qaedabashar al assadHayat Tahrir al-Sham (HTS)Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDO)siriaStat Islamic (SI)
Categorii: Știrile zilei