Peste 383.000 de gospodării din Moldova au solicitat compensații pentru energie

Peste 383.000 de gospodării din Moldova au solicitat compensații pentru energie

Peste 383.000 de gospodării din Moldova s-au înregistrat în sistemul de compensații la energie pentru sezonul rece, potrivit datelor prezentate după ședința Guvernului. Majoritatea solicitanților au ales să primească plățile fie pe cardul social, fie la oficiile poștale.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat că aproximativ 197.000 de cereri au fost depuse online pe platforma compensatii.gov.md, iar restul cu ajutorul asistenților sociali. Cele mai multe cereri – peste 115.000 – au fost înregistrate în municipiul Chișinău. În municipiul Bălți au fost depuse 20.000 de cereri, în UTA Găgăuzia – peste 13.000, iar în raioanele Cahul, Ungheni, Orhei, Căușeni, Drochia și Hâncești au fost depuse între 10.000 și 12.000 de cereri.

Compensațiile sunt oferite sub formă de sprijin monetar, direct pe cardul bancar al solicitantului sau la poștă. Toate gospodăriile care folosesc gaze naturale, energie termică, electricitate sau combustibil solid (lemne, cărbuni, pelete) sunt eligibile. Gospodăriile interesate trebuie să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md până la 28 noiembrie pentru a primi compensații pentru luna noiembrie.

Citeşte şi: VIDEO Curtea de Conturi a descoperit nereguli majore MMPS

Tags: compensatiienergie
Categorii: SocialȘtirile zilei