
În weekend, polițiștii au documentat peste 4300 de abateri ale regulamentului circulației rutiere pe drumurile din Republica Moldova, informează Inspectoratul General al Poliției.
Potrivit datelor prezentate, 60 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost depistați sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice. Totodată, 2094 de conducători auto au fost surprinși depășind limita de viteză, iar 856 nu au respectat indicatoarele de prioritate și semnalele semafoarelor.
De asemenea, 228 de șoferi conduceau fără revizia tehnică anuală sau fără polița de asigurare obligatorie, iar 503 au fost sancționați pentru opriri în locuri interzise.
În același timp, 48 de conducători auto nu au acordat prioritate pietonilor, 488 nu au purtat centura de siguranță sau au fost surprinși vorbind la telefon în timpul șofatului, iar 50 au fost amendați pentru încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.
În total, în perioada menționată, polițiștii au intervenit în 2125 de cazuri, urmare a apelurilor parvenite la Serviciul Unic 112.