Peste 500 de copii refugiați din Ucraina beneficiază de cursuri gratuite de limba română organizate în șapte instituții de învățământ din Republica Moldova, programul având drept scop facilitarea integrării lor lingvistice și educaționale.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, cursurile sunt organizate pentru al doilea an consecutiv în cinci școli din municipiul Chișinău: Liceul Teoretic „Anton Cehov”, Liceul Teoretic „Nicolai Gogol”, Liceul Teoretic „Mihail Lomonosov”, Gimnaziul „Taras Șevcenko” și Liceul Teoretic cu Profil Sportiv „Gloria”. Lecții sunt desfășurate și la Liceul Teoretic „Alexandr Pușkin” din orașul Anenii Noi și la Liceul Teoretic „Dmitri Mavrodi” din municipiul Comrat, unde este școlarizat un număr mare de elevi refugiați.
Activitățile au loc de două ori pe săptămână, fiecare lecție având o durată de 90 de minute. Grupele sunt formate din aproximativ 20 de elevi și sunt organizate în funcție de nivelul de cunoaștere a limbii române, pentru a asigura un proces de învățare adaptat nevoilor fiecărui participant.
Rezultatele celui de-al doilea an de implementare a programului au fost prezentate în cadrul unei ședințe organizate de Centrul de Caritate pentru Refugiați, la care au participat reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, UNHCR, UNICEF, manageri școlari și cadre didactice.
Participanții au evidențiat impactul pozitiv al cursurilor asupra dezvoltării competențelor de comunicare în limba română și asupra pregătirii elevilor pentru examenele naționale din clasele a IX-a și a XII-a.
Prezent la eveniment, Ivan Duminica, șef al Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a subliniat că astfel de inițiative contribuie la integrarea copiilor refugiați în sistemul educațional național și le asigură acces egal la educație.
Programul este implementat de Centrul de Caritate pentru Refugiați, cu sprijinul UNHCR, al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău și al Ministerului Educației și Cercetării.












