X

Peste 62.000 de oameni au intrat în Ungaria din Ucraina începând de joi

Peste 62.000 de oameni au intrat în Ungaria din Ucraina începând de joi, a anunţat duminică pe site-ul său de internet poliţia din judeţul Szabolcs-Szatmar-Bereg (nord-est), informează MTI, potrivit agerpres.

Şi numărul celor care au traversat frontiera dinspre Ungaria spre Ucraina a fost mai mare decât de obicei, în total circa 19.000, potrivit datelor poliţiei.

Citește și: Numeroase bănci ruseşti, excluse din sistemul de plăţi SWIFT

Poliţia lucrează la întreaga capacitate la cele cinci puncte de frontieră cu Ucraina pentru a asigura intrarea celor veniţi. Nimeni din cei care caută refugiu în Ungaria nu este întors de la graniţă, se subliniază în comunicat. Persoanele care nu sunt ajutate de rude sau prieteni ori nu au unde să se ducă din motive financiare sunt îndrumate spre adăposturi unde pot beneficia de cazare şi hrană, a menţionat poliţia.

Venit sâmbătă în vizită la punctul de frontieră Beregsurany, premierul ungar Viktor Orban a subliniat că linia frontului este încă departe de Ungaria, dar că trebuie anticipată de asemenea o eventuală acţiune militară în Transcarpatia, regiunea cea mai vestică a Ucrainei, învecinată cu Ungaria şi unde trăieşte o importantă minoritate maghiară.

El a notat că în săptămânile următoare “va fi nevoie de mult calm pentru că nu vrem să devenim implicaţi în acest conflict armat”.

Citește și : Anonymous: Domnule Putin, te vei confrunta cu atacuri cibernetice fără precedent din toate colţurile lumii

Orban a mai spus că Ungaria permite intrarea tuturor celor care vin din Ucraina, chiar şi fără documente de călătorie şi persoanelor din ţări terţe, după verificările de rigoare.

Întrebat dacă Ungaria poate accepta şi intrarea bărbaţilor din Ucraina care evită recrutarea, premierul ungar a explicat că oricine intră pe teritoriul Ungariei se află sub autoritatea statului ungar, aşa că “toţi vor fi ajutaţi”. “Regula este ca toţi refugiaţii să fie ajutaţi”, a insistat el.

Tags: frontierainternetSzabolcs-Szatmár-BeregTranscarpatiaucrainaUngaria
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina