Peste 8.000 de locuitori din centrul orașului german Goettingen trebuie să-și părăsească locuințele

Publicat:

Peste 8.000 de locuitori din centrul orașului german Goettingen trebuie să-și părăsească locuințele sâmbătă, pentru a permite pirotehnicienilor căutarea și dezactivarea a patru bombe, cel mai probabil din al doilea Război Mondial, informează mediafax.

Autoritățile au înființat centre în care pot sta localnicii dacă nu au prieteni la care să meargă, potrivit DPA.


Citește și : Un băieţel de 10 ani cu o formă severă de COVID-19, a părăsit spitalul după 11 zile la terapie intensivă din Spania

Autoritățile spun că există patru bombe neexplodate din al doilea Război Mondial în pământ, la un șantier din apropierea gării. Trenurile sunt, de asemenea, redirecționate.

Nu este neobișnuit ca muniții din timpul războiului să fie descoperite în timpul lucrărilor de construcție din Germania. Dezactivarea bombelor poate fi periculoasă și, uneori, a dus la decese.

În iunie 2010, trei membri ai unei echipe de pirotehnicieni au fost uciși și alte șase persoane rănite când o bombă din cel de-al doilea Război Mondial a explodat în Goettingen, în timpul încercărilor de distrugere a muniției.

Citește și : EMA se aşteaptă să primească ‘în scurt timp’ o cerere de autorizare pentru vaccinul anti-covid Johnson&Johnson

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.