X

Peste 8.000 de migranţi au intrat până acum anul acesta în Marea Britanie traversând Canalul Mânecii

Peste 8.000 de migranţi au intrat până acum anul acesta în Marea Britanie traversând Canalul Mânecii, arată o analiză a datelor publicate de guvernul britanic realizată de Press Association, citată luni de dpa, potrivit agerpres

În total, 8.393 de oameni au ajuns în Regatul Unit pe această cale, venind de pe ţărmul francez în ambarcaţiuni mici, ceea ce înseamnă mai mult decât dublu comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (3.112) şi de peste şase ori mai mult faţă de 2020 (1.340).

Citește și : Putin: Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO nu este o problemă pentru Rusia

Traversările s-au reluat în acest weekend, peste 600 de migranţi debarcând în Kent în două zile, după ce săptămâna trecută timp de patru zile nu s-a înregistrat nicio traversare din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Autorităţile franceze au anunţat la rândul lor luni că pe parcursul weekendului trecut au fost salvate mai multe ambarcaţiuni cu migranţi pe cale să naufragieze, 113 persoane, între care o femeie şi doi copii în stare de hipotermie, fiind aduse pe coasta franceză.

Citește și : Germania menţine OBLIGATIVITATEA măştii în aeroporturi şi aeronave

Tags: canalul maneciimarea britaniemigranti
Categorii: Diaspora