Peste 90% dintre părinţi sunt preocupaţi de criza climatică (studiu)

Publicat:

Aproximativ 91% dintre părinţi sunt preocupaţi de criza climatică, iar acest lucru provoacă schimbări care le remodelează viaţa şi obiceiurile de cumpărare, arată un nou studiu global, realizat de Morning Consult, preluat de agerpres.

Potrivit cercetării, mai mult de jumătate dintre respondenţi (53%) spun că acest lucru a avut un impact asupra perspectivei lor de a avea mai mulţi copii. Totodată, 43% dintre respondenţi au declarat că s-au decis să lucreze pentru o companie luând în considerare implicarea şi atitudinea faţă de problemele sociale şi de mediu.


Citeşte şi: Eșecul lui Scholz stimulează extrema dreaptă germană – Black News

Studiul dezvăluie acţiunile pe care mulţi părinţi le întreprind din cauza schimbărilor climatice – de la decizii din viaţa de zi cu zi, până la planificarea familială pe termen lung. Sondajul a fost realizat în rândul a peste 5.000 de părinţi din India, Mexic, Singapore, Marea Britanie şi Statele Unite.

De asemenea, cercetarea a arătat că mulţi părinţi susţin companiile care iau măsuri pentru a limita efectele schimbărilor climatice. Aproape două treimi (64%) dintre părinţi preferă produsele care provin din surse sustenabile, iar 60% spun că practicile sustenabile ale companiilor joacă un rol important în obiceiurile lor de cumpărare. Acest lucru se întâmplă în pofida faptului că cei mai mulţi (84%) recunosc creşterea costului vieţii şi mai mult de jumătate (57%) consideră că adoptarea de practici ecologice consumă mult timp.

“Familiile, la fel ca toţi clienţii noştri, se bazează pe HP pentru a se conecta la lucrurile care contează cel mai mult, fie că este vorba de muncă, divertisment sau de cei dragi. Este unul dintre motivele pentru care părinţii sunt pe primul loc pentru noi. Şi, la fel ca fiecare generaţie dinaintea lor, părinţii de astăzi se confruntă cu propriile presiuni, în special cu criza climatică. Acesta este motivul pentru care mergem dincolo de impactul pe care îl avem în afaceri, pentru un business mai bun pentru oameni şi pentru planetă.”, a declarat Michele Malejki, Global Head of Social Impact.

În timp ce părinţii iau măsuri personale, cei mai mulţi cred, de asemenea, că şi corporaţiile trebuie să acţioneze. Cei mai mulţi părinţi (51%) consideră că societăţile au “o mare” responsabilitate în ceea ce priveşte acţiunile climatice.

“Cercetările noastre se corelează cu ceea ce observăm în activitatea noastră de business: ne păstrăm clienţii, facem noi vânzări şi atragem talente datorită iniţiativelor şi produselor noastre sustenabile. Dacă vrem cu adevărat să schimbăm traiectoria crizei climatice, industria trebuie să facă un pas înainte şi să schimbe mentalitatea de “a nu face rău” cu “a face mai mult bine”, a declarat James McCall, Chief Sustainability Officer.

Constatările vin în contextul în care HP şi-a publicat cel de-al 22-lea raport anual de sustenabilitate. Documentul detaliază progresele înregistrate de companie pentru a atinge obiective sociale şi de mediu îndrăzneţe: şi-a redus amprenta de carbon absolută cu 18% din 2019.

Citeşte şi: Un atac militar contra Suediei nu poate fi exclus – Black News

HP a comandat firmei Morning Consult o cercetare independentă pe această temă. Studiul a fost realizat în perioada 18-26 mai 2023, pe un eşantion de 5.007 adulţi din SUA, Marea Britanie, India, Mexic şi Singapore, iar marja de eroare este de ą3%.

HP Inc. (NYSE: HPQ) este un lider global în domeniul tehnologiei şi creator de soluţii care permit oamenilor să dea viaţă ideilor lor şi să se conecteze cu lucrurile care contează. Prezent în peste 170 de ţări, HP oferă o gamă largă de dispozitive, servicii şi abonamente inovatoare şi sustenabile pentru sisteme de calcul, imprimante, soluţii de imprimare 3D, muncă hibridă, gaming şi multe altele. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Şefa Parchetului European vine în R. Moldova

Şefa Parchetului European vine în R. Moldova Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, va ajunge în perioada următoare la Chișinău. Vizita va avea loc în...

391 de atacuri ruse în ultimele 24 de ore în regiunea Zaporojie

391 de atacuri ruse în ultimele 24 de ore în regiunea Zaporojie Bombardamente ruse au făcut doi morţi în regiunea Zaporojie din Ucraina, a anunţat...

Recean a fost prezent la festivitatea de absolvire a UTM

Recean a fost prezent la festivitatea de absolvire a UTM Circa 1800 de studenți au absolvit miercuri Universitatea Tehnică a Moldovei. La evenimentul de înmânare...

SUA sărbătoresc astăzi 248 de ani de independență

SUA sărbătoresc astăzi 248 de ani de independență Statele Unite ale Americii celebrează astăzi Ziua Independenței, marcând 248 de ani de la adoptarea Declarației de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.