
Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu succes examenul în acest an a ajuns la 15.078, iar rata generală de promovare a crescut la 81,78%, unul dintre cele mai ridicate niveluri înregistrate în ultimii ani.
Rezultatele preliminare au fost afișate pe 23 iulie în cele 15 centre de bacalaureat din municipiile Bălți, Cahul, Chișinău, Comrat și Edineț, anunță Ministerul Educației și Cercetării.
La sesiunea suplimentară s-au înscris 2.967 de persoane, reprezentând 69,40% dintre cei 4.275 de candidați care nu au promovat examenul sau care, din motive întemeiate, nu au participat la sesiunea de bază.
Dintre candidații înscriși, 859 au studiat în licee, 1.143 – în colegii și centre de excelență, iar 100 – în universități. Alte 138 de persoane au susținut examenul în regim de externat, iar 727 au fost restanțieri din sesiunile anterioare.
În sesiunea suplimentară au promovat 422 dintre cei 859 de candidați din licee, ceea ce reprezintă o rată de 49,12%. Dintre cei 1.143 de candidați din colegii și centre de excelență au promovat 291, rata fiind de 25,45%.
În cazul candidaților din universități, au promovat 17 dintre cele 100 de persoane înscrise, ceea ce reprezintă 17%. Totodată, au susținut examenul 60 dintre cei 138 de candidați înscriși în regim de externat, rata fiind de 43,47%.
După sesiunea suplimentară, rata de promovare în rândul absolvenților de liceu a ajuns la 96,01%. Pentru această categorie au fost eliberate 11.413 diplome de bacalaureat.
În rândul absolvenților colegiilor și centrelor de excelență, rata de promovare a ajuns la 66,42%, cu 2.602 candidați promovați.
În cazul absolvenților din universități, rata este de 60,08%, fiind vorba despre 146 de candidați. Pentru persoanele înscrise în regim de externat, rata de promovare a ajuns la 70,96%, echivalentul a 391 de candidați.
Dintre restanțierii sesiunilor anterioare au promovat, în total, 526 de candidați, rata cumulată fiind de 28,60%.
În zilele de 23 și 24 iulie, candidații își pot consulta online testele verificate și punctajele acordate la fiecare probă, pe platforma bac.gov.md. Datele individuale de acces le-au fost oferite prin intermediul instituțiilor de învățământ în care și-au făcut studiile.
Tot pe 23 și 24 iulie, între orele 09:00 și 18:00, candidații care nu sunt de acord cu rezultatele evaluării pot depune cereri de examinare a contestațiilor la centrele de bacalaureat în care au susținut probele.
Contestațiile vor fi examinate în perioada 25–27 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii suplimentare vor fi anunțate pe 28 iulie.
Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare i-au felicitat pe absolvenții care au promovat examenul național de bacalaureat și le-au urat succes la admiterea în instituțiile de învățământ superior.
This post was last modified on 23/07/2026 11:22 11:22