Peste jumătate dintre britanici se declară ATEI – sondaj

Publicat:

Peste jumătate (53%) dintre britanici nu-şi declară apartenenţa la nicio religie, un adevărat record, potrivit unei anchete realizate în 2016 de institutul de cercetare independent NatCen, relatează AFP, potrivit agerpres.

În 2015, 48% dintre britanici spuneau că nu cred în nicio religie, precizează acest institut, notând că numărul persoanelor fără religie nu a încetat să crească de când a început să fie recenzat, în 1983. Oamenii areligioşi reprezentau atunci 31% din populaţia britanică.


Declinul afectează în special Biserica anglicană a Angliei, la care se declară afiliaţi numai 15% dintre cei interogaţi, la jumătate faţă de anul 2000, mai precizează această anchetă desfăşurată între iulie şi octombrie 2016 pe un eşantion de 2.942 de adulţi.

Citeşte şi: Poliţia britanică A ARESTAT patru neo-nazişti din National Action

Există în schimb o stabilitate în rândul catolicilor, o persoană din zece declarându-se, ca în urmă cu 30 de ani, de această religie, în timp ce numărul persoanelor cu religii necreştine este şi el stabil de circa zece ani (6% în 2016).

Fără nicio surpriză, tinerii sunt aceia care întorc cel mai mult spatele religiei, 71% dintre cei din segmentul de vârstă de 18-24 de ani afirmând că nu au niciuna, faţă de 62% în 2015. Chiar dacă reculul credinţei afectează întregul segmentelor de vârstă, el este mai puţin pronunţat la cei mai în vârstă, existând 40% de persoane fără religie în rândul celor de 65-74 de ani şi numai 27% în al celor de peste 75% de ani.

“Această creştere a numărului de persoane fără credinţă religioasă se înscrie în tendinţa durabilă conform căreia un număr crescând de persoane se declară fără religie”, subliniază Roger Harding, un responsabil al institutului, într-un comunicat.

“Şi în condiţiile în care atât de mult tineri nu au nicio religie, este dificil să vedem această schimbare estompându-se prea curând”, a adăugat el.

Creşterea “cea mai notabilă” priveşte Biserica Anglicană, a adăugat el, “dar aceste cifre trebuie să-i facă să reflecteze pe toţi responsabilii religioşi”. Aceştia “ar putea să se întrebe dacă nu ar trebui să facă mai mult (…) pentru a se adapta schimbărilor din societate”, în special pe teme precum sexualitatea sau avortul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.