Peste o mie de cărţi sunt INTERZISE în şcolile din SUA

Publicat:

Peste o mie de titluri de cărţi, cele mai multe abordând tematici referitoare la rasism şi problematica LGBTQ, au fost interzise în sălile de clasă şi în bibliotecile şcolare în ultimele nouă luni, multe dintre acestea sub presiunea părinţilor şi oficialilor conservatori, a precizat joi PEN America, organizaţie care luptă pentru protecţia libertăţii de exprimare, informează Reuters, potrivit agerpres.

PEN a elaborat o bază de date a cărţilor interzise, printre care se află şi romanul de debut al scriitoarei recompensate cu Nobel Toni Morrison, precum şi un volum de memorii semnat de actorul şi activistul George Takei, în care povesteşte cum a fost trimis într-un centru de detenţie din California pentru că era japonez-american în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.


Citeşte şi: UE propune 500 de milioane de euro în plus pentru a finanţa arme pentru Ucraina – Black News

”Contestări ale cărţilor, în special cărţi ale unor autori bărbaţi care nu aparţin rasei albe, au loc la cel mai ridicat nivel constatat până acum”, a precizat într-un comunicat de presă Jonathan Friedman, director al programului pentru libertatea de exprimare al PEN America şi autorul principal al raportului.

”Fenomenul care are loc acum în ţară privind interzicerea cărţilor în şcoli este fără precedent ca frecvenţă, intensitate şi succes”, a spus el.

În ultimele luni, părinţi conservatori s-au adresat reuniunilor consiliilor şcolare din numeroase state atacând cărţi pe care le consideră ca având un conţinut sexual explicit sau care abordează problema rasismului într-o manieră care îi face pe copiii albi să se simtă prost.

Comitetul pentru supraveghere şi reformă din Camera Reprezentanţilor a susţinut joi o audiere în Congresul Statelor Unite pe tema interzicerii cărţilor şi a cenzurii academice. La începutul săptămânii, Asociaţia Bibliotecilor Americane a dat publicităţii propria listă de cărţi interzise şi contestate care este apropiată de rezultatele PEN.

”Învaţă să tolerezi discursul pe care îl deteşti la fel ca şi discursul pe care îl susţii”, a spus reprezentantul democrat Jamie Raskin, adresându-se atât conservatorilor, cât şi liberalilor.

”Dacă anulăm sau cenzurăm tot ceea ce oamenilor li se pare ofensator, nu va mai rămâne nimic”, a spus el.

Raskin a menţionat critici ale stângii în încercarea de a scoate de pe listele de lectură romanul clasic al lui Mark Twain ”The Adventures of Huckleberry Finn”, întrucât conţine expresii rasiste chiar dacă tema generală a cărţii contestă rasismul şi sclavia.

PEN a ajuns la concluzia că 86 de districte şcolare au scos 1.145 de titluri din listele de lecturi pe parcursul ultimelor nouă luni, unele permanent, altele pe perioada desfăşurării unor anchete.

”The Bluest Eye”, de Toni Morrison, a fost scoasă din bibliografii în 11 districte şcolare, iar ”Out of Darkness”, de Ashley Hope Perez, a fost interzisă în 16 districte. Ambele romane au drept temă rasismul şi conţin referinţe sexuale.

”Gender Queer: A Memoir”, de Maia Kobabe, a fost interzisă în 30 de districte şcolare, a mai precizat organizaţia.

Citește și: Patru soldaţi americani răniţi în nord-estul Siriei – Black News

Mai mult de două treimi din cărţile interzise sunt de ficţiune, însă şi titlurile de nonficţiune, printre care biografii pentru copii despre Rosa Parks, Martin Luther King Jr, Duke Ellington şi Nelson Mandela, au fost scoase din biblioteci şi din programele şcolare. Au fost interzise totodată cinci colecţii de poezii.

Patru din zece cărţi din lista PEN au fost interzise în urma unor presiuni politice în opt districte şcolare din Texas, Carolina de Sud şi Georgia, se mai precizează în raport.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI) pentru a...

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului Salvatorii au mers, săptămâna aceasta, pe la casele oamenilor din diferite localități, pentru...

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.