X

Peste patruzeci de orașe și sate din Donbas au fost atacate în ultimele 24 de ore

Peste patruzeci de orașe și sate din Donbas au fost atacate în ultimele 24 de ore, a anunțat armata ucraineană, potrivit CNN , informează mediafax.

Statul Major General din Ucraina a precizat că forțele rusești încearcă să avanseze la vest de granița Luhansk-Donetsk, spre orașele Bakhmut și Sloviansk, iar „inamicul a condus o ofensivă în direcția Verkhnokamianske, cu un succes parțial”. Rușii se aflau, de asemenea, „în zona așezării Spirne”, au adăugat militarii ucraineni.

Citește și : Peskov: Potenţialul Rusiei este atât de mare încât doar o mică parte din el este folosit în Ucraina

Verkhnokamianske și Spirne se află lângă principala autostradă care duce spre vest de orașul Lisichansk, care a fost ocupat de ruși săptămâna trecută.

Ucrainenii au mai spus că „ocupanții avansează în direcția Vesela Dolyna”, care se află în apropiere de Bakhmut.

Reprezentanții Statului Major General au mai arătat că rușii folosesc artilerie, mortiere, sisteme de rachete cu lansare multiplă și lovituri aeriene în încercarea de a elimina apărarea ucraineană.

În altă parte, ucrainenii au raportat noi atacuri de artilerie împotriva unor așezări la nord de Harkov, iar autoritățile locale au declarat că au existat victime civile într-un atac cu rachete la periferia estică a orașului.

Administrațiile militare regionale au raportat focuri de armă atât în Sumi, în nord, cât și la Kyvyi Rih, în sud, fără a menționa victime.

Citește și : Shinzo Abe a murit după ce a fost împușcat în timpul unui miting

De asemenea, în sud, forțele rusești continuă să bombardeze zone din Herson și Nikolaiev în încercarea de a recupera teritoriile pierdute recent, potrivit administrațiilor regionale, iar mai multe sate erau „pe punctul de a fi distruse”.

Tags: BakhmutDonbasSlovianskucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina