X

Peste un milion de copii din Africa au primit cel puţin o doză din primul vaccin împotriva malariei din lume

Peste un milion de copii din Ghana, Kenya şi Malawi au primit cel puţin o doză din primul vaccin împotriva malariei din lume, în cadrul unui program pilot, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP, potrivit agerpres

Imunizările împotriva malariei, lansate pentru prima dată în aprilie 2019 în Malawi, urmate de Kenya şi Ghana, au demonstrat că vaccinul “RTS,S” este sigur şi “a redus substanţial cazurile grave” de malarie, a afirmat OMS într-un comunicat publicat înainte de Ziua mondială de combatere a malariei, marcată pe 25 aprilie.

Citește și : China se opune sancţiunilor unilaterale

Această constatare a determinat OMS să recomande, încă din octombrie 202, imunizarea cu acest vaccin a copiilor care trăiesc în Africa subsahariană şi în zonele cu risc, care ar putea salva anual vieţile a 40.000 până la 80.000 de copii africani.

Peste 155 de milioane de dolari au fost alocaţi de Alianţa pentru vaccinuri (Gavi) pentru a permite livrarea acestor seruri, se precizează în comunicat.

“Acest vaccin nu este doar o descoperire ştiinţifică, este o schimbare a vieţii familiilor de pe continentul african”, a declarat în comunicat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, subliniind în acelaşi timp “nevoia urgentă de a dezvolta instrumente mai bune şi într-un număr mai mare pentru a salva vieţi şi pentru a merge către o lume fără malarie”.

Vaccinul “RTS,S”, fabricat de gigantul farmaceutic britanic GSK, este “un vaccin de primă generaţie, care ar putea fi completat în viitor de alte vaccinuri cu o eficacitate similară sau superioară”, estimează organizaţia, salutând progresele în dezvoltarea altor seruri şi noi tratamente.

Citește și : Turismul mondial îşi va reveni din pandemie în 2023

Finanţarea cercetării şi dezvoltării în lupta împotriva malariei s-a ridicat la puţin peste 619 milioane de dolari în 2020, fiind nevoie în medie de 851 milioane de dolari pe an în perioada 2021-2030, se precizează în comunicat.

Tags: GhanaKenyamalarieMalawiOMSvaccin
Categorii: Știrile zilei