Peste un milion de refugiaţi din Yemen sunt ameninţaţi în acelaşi timp de lipsa ajutoarelor şi de coronavirus (ONU)

Publicat:

Peste un milion de oameni refugiaţi şi strămutaţi din Yemen sunt în pericol să rămână fără hrană foarte curând, din cauza lipsei fondurilor pentru ajutoare, a avertizat miercuri Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), într-un comunicat preluat marţi de AFP. În acelaşi timp, oficiul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru ajutoarele umanitare destinate Yemenului apreciază că în ţară se răspândeşte probabil coronavirusul, deoarece primul caz a fost semnalat în urmă cu 17 zile, transmite Reuters, scrie agerpres.

UNHCR a anunţat că încearcă să obţină urgent 89,4 milioane de dolari pentru protecţia şi asistenţa familiilor strămutate, a refugiaţilor, azilanţilor şi comunităţilor de primire din Yemen. Anul acesta, organizaţia a primit doar 28% din fondurile necesare.


Citește și : Trump laudă America: ‘Avem 1 milion de contaminări pentru că testăm cel mai bine!’

Un milion de oameni din ţara afectată de război suferă deja din cauza sărăciei şi se confruntă cu “dificultăţi îngrozitoare”, arată organizaţia. În curând, ONU nu va mai dispune de resurse pentru ajutoarele băneşti şi pentru alt programe de asistenţă, care ar putea fi reduse semnificativ sau chiar anulate. În Yemen depind de aceste activităţi umanitare circa 655.000 de strămutaţi şi 281.000 de refugiaţi şi azilanţi.

În timp ce continuă conflictul între rebelii Houthi, susţinuţi de Iran, şi forţele guvernamentale sprijinite militar de o coaliţie condusă de Arabia Saudită, Yemenul este afectat şi de ploi torenţiale şi inundaţii, care au provocat pagube mari infrastructurii publice şi taberelor pentru strămutaţi. În prezent suferă din această cauză circa 100.000 de yemeniţi, dar în total, de la începutul războiului în 2015, peste 3,6 milioane de locuitori au fost nevoiţi să îşi părăsească domiciliile. Circa 80% din populaţia de 24 de milioane are nevoie de ajutoare, iar foametea este o ameninţare pentru 10 milioane.

Până acum, în Yemen a fost confirmat în laborator un singur caz de COVID-19, în 10 aprilie – un funcţionar portuar în vârstă de 60 de ani, care între timp s-a vindecat şi a fost testat negativ. Având însă în vedere dinamica răspândirii epidemiei în alte ţări şi starea precară a sistemului de sănătate, efectele coronavirusului ar putea fi devastatoare, avertizează ONU. Autorităţile au declarat agenţiei Reuters că nu a putut fi depistat “pacientul zero”, etapă importantă în urmărirea epidemiologică a celor infectaţi.

Citește și : IZOLAREA ar putea conduce la 7 milioane de sarcini neplanificate

Luna trecută, principalul donator pentru Yemen, USAID, a sistat finanţarea din cauza îngrijorării că rebelii împiedică distribuirea ajutoarelor, deşi gruparea Houthi, care controlează majoritatea oraşelor mari, a respins acuzaţiile ca nefondate. La jumătatea lui aprilie, Programul Alimentar Mondial a anunţat că a redus la jumătate ajutorul alimentar pentru zonele controlat de Houthi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe Imaginile și clipurile video din timpul abuzurilor lui Gisèle Pelicot au fost...

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple Apple conta pe noile funcții de inteligență artificială pentru a face...

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.