Peste zece morţi în urma unor viituri produse în vestul Ugandei

Publicat:

Cel puţin 11 persoane au murit în urma viiturilor produse în districtul Bundibugyo din vestul Ugandei, a anunţat sâmbătă Societatea de Cruce Roşie din această ţară, citată de Xinhua, scrie agerpres.

Viiturile au afectat 11 districte ale ţării, a declarat telefonic pentru Xinhua o purtătoare de cuvânt a Societăţii de Cruce Roşie din Uganda, Irene Nakasita.


Citește și : Peste 100 de incendii de vegetație sunt active în Australia. Orașul Sydney, amenințat de un ‘mega-focar’

“Inundaţiile au afectat oameni şi au ucis până acum 11 persoane. Cele 11 cadavre au fost recuperate”, a precizat Nakasita.

Societatea a indicat că numărul persoanelor decedate şi al răniţilor este posibil să crească, operaţiunile de căutare şi salvare fiind în desfăşurare.

Cel puţin opt persoane au murit marţi în urma unor alunecări de teren şi inundaţii care au afectat două districte estice, Bududa şi Sironko.

În septembrie, Autoritatea Naţională de Meteorologie din Uganda a emis o alertă de inundaţii şi alunecări de teren pentru următoarele luni, în timpul celui de-al doilea sezon ploios.

Citește și : Statele Unite anunţă o recompensă de 5 milioane dolari pentru capturarea unui traficant de droguri mexican

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Hotărâre a Curții de Justiție a UE privind modificarea actelor de identitate ale persoanelor transgender în România

Hotărâre a Curții de Justiție a UE privind modificarea actelor de identitate ale persoanelor transgender în România Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât,...

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile După înfrângerile suferite...

Mai multe târguri locale organizate în Chișinău pentru sprijinirea producătorilor autohtoni

Mai multe târguri locale organizate în Chișinău pentru sprijinirea producătorilor autohtoni Mai multe târguri vor fi organizate în sectoarele Capitalei, anunță Primăria Chișinău, în weekendul...

Gărzile Revoluţionare iraniene ameninţă că vor lovi industria energetică a Israelului dacă va ataca Iranul

Gărzile Revoluţionare iraniene ameninţă că vor lovi industria energetică a Israelului dacă va ataca Iranul Gărzile Revoluţionare iraniene au avertizat vineri că vor lovi industria...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.