‘Peştele’ din Piaţa Centrală şi-a aflat sentinţa

Publicat:

‘Peştele’ din Piaţa Centrală şi-a aflat sentinţa

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță  condamnarea la 11 ani închisoare a unui comerciant din Piața Centrală din Chișinău pentru exploatarea sexuală a două adolescente, în 2018-2019se arată în comunicatul PCCOCS.

Citeşte şi: Trump a declarat că procesul său a fost ‘foarte dur’ pentru soţia sa, Melania – Stiripesurse.md


Potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pe lângă vârsta fragedă, adolescentele aveau și alte vulnerabilități din viața personală, care le-au determinat să accepte această ofertă inițială, dar și cea de exploatare sexuală, ulterior. În 2018 bărbatul le invitase inițial să facă curățenie pentru 20-50 lei/zi în ghereta al cărei proprietar era și în care lucra în calitate de vânzător. Acestea sunt din afara capitalei și aveau vârste de puțin peste 16 ani.

‘Peştele’ din Piaţa Centrală şi-a aflat sentinţa

„Nu după mult timp de la angajare, potrivit procurorilor PCCOCS, comerciantul le propusese să-i presteze personal servicii sexuale, atunci când acestea aveau nevoie de sume de bani – 100 lei, de cele mai multe ori – într-o încăpere din interiorul pieței. Ulterior, acesta le-a declarat că nu vor avea suficienți bani nici pentru mâncare, așa că le punea în contact cu clienți, cărora le prestau servicii sexuale – în majoritatea cazurilor în apartamente închiriate, hoteluri, saune pentru 100-200 lei. Așa cum nu în toate cazurile raporturile sexuale erau protejate, pe lângă faptul că a devenit însărcinată (iar ulterior a avortat), adolescenta cu dizabilități a contractat și SIDA, după care a decedat”, comunică PCCOCS.

Comerciantul a fost plasat în arest preventiv în 2019, la solicitarea procurorilor PCCOCS. Suplimentar, bărbatul este învinuit de procurori și de exploatarea sexuală a altor tinere, cu privire la care procedurile judiciare continuă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Am putea cumpăra pâine mai ieftin? Fermierii susțin că nu vor obține recolta așteptată în acest an

Am putea cumpăra pâine mai ieftin? Fermierii susțin că nu vor obține recolta așteptată în acest an În sudul țării este în toi recoltarea cerealelor...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

O familie din Căușeni are căpșuni anul împrejur. Care este secretul

O familie din Căușeni are căpșuni anul împrejur. Care este secretul Ne-am obișnuit să cumpărăm legume și fructe de import, deși le-am putea consuma de...

Războiul secret dus de spionii lui Putin împotriva Europei: de la haos pe flancul estic al NATO la băieții răi din Balcani

Războiul secret dus de spionii lui Putin împotriva Europei: de la haos pe flancul estic al NATO la băieții răi din Balcani De la invazia...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.