Pete suspecte pe Nistru. Au fost prelevate probe de apă pentru analize

În zona orașului Otaci a fost observată o pată de ulei pe suprafața râului Nistru, anunță primăria municipiului Soroca, care recomandă ca utilizarea apei din râul Nistru pentru uz casnic, adăparea animalelor sau alte activități, să fie evitată până la clarificarea situației.

Citește și: Lituania va oferi Moldovei asistență militară de 6 milioane de euro

De asemenea, oamenii sunt îndemnați ca, în cazul în care observă modificări ale culorii apei, miros de produse petroliere sau alte semne de poluare în sectorul aferent localității lor să informeze  de urgență autoritățile competente.

Și Ministerul Mediului comunică că, în urma semnalării unor pete uleioase în amonte de localitatea Naslavcea, toate instituțiile de mediu sunt încă de la prima oră în teren și monitorizează situația. Echipa Laboratorului de Mediu Agenția de Mediu  a prelevat probe de apă din mai multe puncte în aval pentru analize, astfel încât să avem o imagine clară și bazată pe date concrete asupra calității apei.

Specialiștii de la Instituția Publică Administrația Națională „Apele Moldovei”  sunt în contact direct cu partea ucraineană, căreia i-a fost transmisă deja o solicitare oficială de informații pentru a clarifica originea și impactul scurgerilor.

This post was last modified on 10/03/2026 17:44 17:44

Tags: home1Ministerul Mediului al Republicii MoldovaNistrupete Nistrupoluare Nistru
Știrile zilei