Petele de petrol din Marea Neagră se extind

Petele de petrol din Marea Neagră se extind. Anunțul a fost făcut vineri de autoritățile din Rusia. Este vorba despre poluarea provocată de accidentele în care au fost implicate două petroliere.

Lucrătorii de urgență care încearcă să curețe scurgerile de petrol în Marea Neagră au detectat șapte noi pete, a declarat vineri un oficial rus agenției TASS, potrivit Reuters, scrie stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Aproximativ 2.400 de tone de produse petroliere s-au vărsat în mare pe 15 decembrie, când două petroliere vechi au fost avariate de o furtună în strâmtoarea Kerci.

Președintele Vladimir Putin a declarat joi că operațiunile de până acum nu au avut rezultatele dorite deoarece plouarea este foarte mare. Este „una dintre cele mai grave provocări de mediu cu care ne-am confruntat în ultimii ani”, a spus Putin.

Andrei Pavlyuchenko, un oficial al ministerului de urgență din Crimeea anexată de Rusia, a declarat vineri că muncitorii au identificat încă șapte zone poluate de-a lungul plajelor și pe insula Tuzla. Circa 14 kilometri de plahă sunt afectați, iar în zonă au fost trimise 10 nave și două avioane.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

De la accidentul din decembrie, mii de lucrători de urgență și voluntari au lucrat pentru a curăța apa și pământul contaminate din zona strâmtorii Kerci. Ecologiștii au anunțat că numeroase animale au murit din cauza poluării.

This post was last modified on 10/01/2025 19:26 19:26

Tags: marea neagrapetrolrusia
Externe